Stil de viață

Preparate delicioase de Crăciun pentru micuți

Unul dintre cele mai grele lucruri pentru un părinte este să-și convingă copilul să stea la masă de Nașterea Mântuitorului. Nu veți trece prin acest calvar dacă veți pregăti preparate delicioase de Crăciun pentru micuți.

Advertisment

Copilul nu vrea să mănânce la sfânta masă? Iată câteva preparate delicioase de Crăciun pentru copii. Vor fi încântați și nu vor lăsa nimic în farfurie.

Preparate delicioase de Crăciun pentru micuți

Ce ați spune dacă de pe masa de Crăciun nu ar lipsi niște delicatese simple și super gustoase pentru micuți? Cum ar fi, de exemplu, pinguini din cremă de brânză și măsline. Aveți nevoie de măsline fără sâmburi, de diferite mărimi, brânză poaspătă de vaci sau ricotta, unt, roșii cherry, rondele de morcovi. Se taie măsline mari, fără sâmburi, pe jumătate.

Advertisment

Se amestecă bine brânza de vaci sau ricotta cu unt, până se transformă într-o cremă. Se pun rondelele de morcovi la aburi pentru 20 de minute. Ulterior, se decupează un triunghi de rondea care va fi nasul pinguinului. Opțional, se pot pune căciulițe roșii pe cap, cu ajutorul roșiilor cherry tăiate în jumătate (Atenție! Sâmburii trebuie înlăturați). Cu ajutorul unei scobitori se asamblează pinguinul. La început se pune morcovul, apoi o bilă de brânză care se îmbracă cu jumătățile de măslină mare iar la sfârșit se adaugă o măslină mică, fără sâmbure, care va fi capul. Se pune și nasul și morcov și pinguinul este gata.

Advertisment

Buburuze din roșii cherry umplute cu brânză

Pentru a realiza acest preparat aveți nevoie de 10 roșii cherry, 200 g brânză feta, 100 ml smântână, 1 cutie brânză proaspătă de vacă, 2 linguri cu maioneză. Vă mai trebuie măsline negre mici, fără sâmburi, pătrunjel verde sau frunze de salată verde, pâine baghetă subțire. Pentru început se prepară crema de brânză astfel: se pune în blender brânza feta, brânza proaspătă de vacă și smântâna și se mixează.

Opțional se poate adăuga și ceapă verde. După preparare, crema de brânză se pune la frigider. Se spală bine roșiile cherry, se usucă cu prosoape de hârtie și se taie pe jumătate. Se scoate miezul și se pune la stors. Se umple roșiile cu cremă și se ornează cu măsline negre tăiate în jumătate și bururuza este gata. Între timp, se pun la prăjit feliile de pâine apoi se ung cu puțină cremă de brânză. Peste acestea se pune o frunză de salată verde, apoi se așează buburuza.

Om de zăpadă din brânză de vaci

Este unul dintre preparatele iubite de copii, care se prepară din brânză de vaci (depinde de câți oameni de zăpadă veți face), castravete verde tăiați în felii, bucățele mici de măsline negre și morcovi. Luați trei lingurițe cu brânză de vaci și puneți-le una sub alta, formând astfel un om de zăpadă. Din fâșii de castravete puneți-i acestuia mâini. Nasturii și ochișorii vor fi făcuți din bucățelele mici de măsline negre, iar o bucățică de morcov va ține locul nasului.

 

 

Advertisment
Advertisment