Tradiții și superstiții inedite de Brumărel
A zecea lună a anului, Brumărelul, momentul când pomii se dezbracă de veșmintele bogate ale verii, aduce cu sine tradiții și superstiții inedite.
Una dintre cele mai frumoase luni ale toamnei, octombrie, are multe tradiții și superstiții păstrate din vechime.
Tradiții și superstiții inedite de Brumărel
Cele mai frumoase tradiții și superstiții spun bătrânii se găsesc în luna octombrie. Potrivit tradiției, octombrie se împarte în trei părți. Prima săptămână este cea a Procoavă, despre care se spune că acoperită pământul cu prima zăpadă. Pentru ca holdele să aibă spic bogat și grădinile să fie rodnice. Fetele și femeile care se roagă acestui sfânt sărbătorit în prima zi a lunii vor avea părul lung și bogat. În cea de-a doua săptămână a lui Brumărel românii se concentrează pe gospodării. Ultima săptămână este cunoscută în popor sub denumirea de Săptămâna Lucinului, de la zeul protector al lupilor. Tradiția populară spune că dacă în octombrie va cădea brumă și zăpadă, atunci ianuarie va fi fără gerurile grele. Dacă în schimb în luna lui Brumărel va tuna, iarna va fi una ușoară. Oamenii satelor sunt foarte atenți și la frunzelor copacilor. Dacă aceștia cad repede, atunci se crede că anul care vine va fi unul extrem de roditor.
De Sfânta Parascheva nu se consumă fructe în formă de cruce
Aceeași tradiție populară spune că pe 14 octombrie, când are loc marea sărbătoare a Cuvioasei Parascheva se îngroapă vara. În această zi, femeile fac pomeni pentru cei care au trecut în lumea drepților și nu și-au găsit liniștea. Sau pentru cei care au murit fără ca cineva să le fi ținut lumânarea. Atunci se împart lipii, vin și must. De ziua Sfintei Parascheva nimeni nu are voie să muncească, nici în casă și nici la serviciu. Altfel va suferi tot restul vieții de dureri de cap și de ochi. De asemenea, bătrânii de la țară nu fac nici măcar focul ca să nu o supere pe Sfânta. Aceasta este asociată în tradiția populară Sfintei Vineri, care pedepsește grav când nu este ascultată. Cât privește aceste pedepse, se spune că merg de la fierberea de vii în cazane până la transformarea în nevăstuici. De Sfânta Parascheva nu e voie nici să spele sau să se coasă. Cine o face e posibil să se trezească cu negi la mână și să nu mai aibă parte de belșug.