Vremea în județul Brăila, în următoarele 7 zile
În următoarea perioadă, vremea va fi foarte ploioasă, în Brăila.
Vineri, 19 iunie, vremea va fi foarte ploioasă. Vor fi prezente averse însoțite de furtuni și descărcări electrice atât ziua, cât și pe timp de noapte. Temperaturile maxime vor fi de aproximativ 28 de grade, iar minimele termice se vor situa în jurul a 19 grade Celsius.
Sâmbătă, vremea nu va suferi modificări semnificative
Vor fi prezente, în continuare, averse, furtuni și descărcări electrice, pe toată durata zilei. Cele mai ridicate valori ale temperaturilor vor fi de 26 de grade, iar cele mai scăzute vor fi de 18 grade Celsius.
Duminică, vor exista averse însoțite de furtuni și descărcări electrice pe toată durata zilei. Mercurul din termometre va urca până la 25 de grade și nu va cobori sub 18 grade Celsius.
Luni, vremea se va menține, în mare parte, constantă. Vor fi prezente averse însoțite de furtuni se descărcări electrice pe timp de zi, iar noaptea, va ploua ușor. Temperaturile maxime vor fi de circa 25 de grade, iar minimele termice se vor situa în jurul a 18 grade Celsius.
Marți, vor persista aversele, furtunile și descărcările electrice, ziua, dar și noaptea. Termometrele vor afișă cel mult 28 de grade, iar cele mai scăzute valori ale temperaturilor vor fi de 18 grade Celsius.
Miercuri, vremea va continuă să fie ploioasă. Pe toată durata zilei vor fi prezente averse însoțite de furtuni și descărcări electrice. Cele mai ridicate valori ale temperaturilor vor fi de 26 de grade, iar cele mai scăzute vor fi de 19 grade Celsius.
Joi, vremea se încălzește în județul Brăila
Cerul va fi însorit ziua și senin pe timp de noapte. Temperaturile maxime vor fi de 29 de grade, iar minimele termice se vor situa în jurul a 19 grade Celsius. Vântul va sufla ușor pe toată durata zilei.
În următoarele zile, vremea va rămâne caldă în județul Brăila, cu valori ce vor trece de 28 de grade Celsius. Cerul va fi însorit ziua și senin noaptea.