Vreme

Vremea în județul Botoșani, în următoarele 7 zile

Vremea va fi, în mare parte, frumoasă, cu cer însorit și temperaturi ridicate. Totuși, în unele zile vor mai apărea averse.

Advertisment

Miercuri, 6 mai, cerul va fi parțial noros pe timp de zi. Temperaturile maxime vor ajunge până la 16 grade Celsius, iar minimele termice se vor situa în jurul valorii de 6 grade. Noaptea, va ploua ușor. Pe toată durata zilei de miercuri vor exista rafale.

Joi, temperaturile vor fi în scădere

Termometrele nu vor înregistra mai mult de 13 grade Celsius, iar cele mai mici valori vor fi de 5-6 grade. Pe timp de zi, vor apărea ploi, iar noaptea, cerul va fi parțial noros. Atât ziua, cât și noaptea, vor există rafale foarte puternice.

Advertisment

Vineri, vremea va încpe să se încălzească. Ploile vor dispărea, iar cerul va fi parțial noros. Mercurul din termometre va urca până la 16 grade Celsius, iar minimele termice se vor situa în jurul valorii de 5 grade. Vor fi totuși rafale foarte puternice atât pe timp de zi, cât și noaptea.

Advertisment

Sâmbătă, vremea își menține tendința de încălzire. Temperaturile maxime vor ajunge până la 20 de grade și nu vor scădea sub 7 grade Celsius. Cerul va fi parțial noros atât ziua, cât și pe timp de noapte.

Duminică, temperaturile vor crește semnificativ. Maximele termice vor ajunge până 25 de grade, iar minimele nu vor scădea sub 12 grad Celsius. Cerul va fi însorit pe timp de zi, însă vor există rafale. Noaptea, cerul va fi parțial noros.

Luni, vremea va continuă să se încălzească

Cerul va fi însorit ziua și parțial noros pe timp de noapte. Temperaturile maxime vor ajunge chiar până la 27 de grade. Minimele termice se vor situa în jurul valorii de 16 grade Celsius. Vor exista însă rafale puternice.

Marți, vremea va deveni morocănoasă. Termometrele nu vor înregistra mai mult de 21 de grade, iar minimele termice vor fi de aproximativ 5 grade Celsius. Pe timp de zi, vor apărea averse însoțite de furtuni și descărcări electrice. Noaptea, vor fi prezente averse izolate.

În următoarele zile, vremea va fi însorită în Botoșani, iar temperaturile vor fi în creștere. Ploile vor dispărea, iar vântul va sufla ușor.

Advertisment
Advertisment