Vreme

Prognoza meteo în județul Olt, în următoarele 7 zile

În următoare perioadă, vremea va fi una caldă, cu temperaturi ridicate și lipsită de precipitații/

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Vineri, cerul va fi însorit, iar temperaturile maxime vor ajunge până la 22 de grade Celsius. Noaptea, cerul va fi senin, iar minimele termice se vor situa în jurul valorii de 7 grade Celsius.

Sâmbătă, temperaturile sunt într-o ușoară creștere

Totuși, vântul va sufla cu putere pe întreg parcursul zilei. Pe timp de zi, termometrele vor arăta până la 25 de grade Celsius, iar cerul va fi însorit. Noaptea, valorile termice vor ajunge până la 8 grade, cerul fiind parțial noros.

Advertisment

Duminică, mercurul din termometre va urca până la valoarea de 23 de grade Celsius pe timp de zi. În schimb, noaptea, vor fi înregistrare cel mult 8 grade. Ziua, cerul va fi însorit, devenind spre noapte parțial noros. Vântul va sufla ușor spre moderat.

Advertisment

Luni, temperaturile vor fi în scădere, săptămâna începând așadar cu o răcire a vremii. Astfel, maximele termice diurne vor fi de 17 grade Celsius, iar minimele nopții se vor situa în jurul valorii de 9 grade. Atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, cerul va fi parțial noros.

Marți, temperaturile încep să crească din nou, valorile maxime ajungând până la 21 de grade, iar cerul va fi însorit pe timp de zi. Noaptea va fi senină, iar temperaturile minime nu vor depăși 9 grade Celsius.

Miercuri, vremea își continuă tendința de încălzire

Maximele termice vor ajunge de această dată până la 24 de grade, iar cerul va fi însorit pe durata zilei. Temperaturile minime se vor situa în jurul a 12 grade Celsius, cerul fiind parțial noros pe timp de noapte.

Joi, vremea devine ușor morocănoasă. Pe timp de zi, cerul va fi acoperit de nori, iar maximele nu vor trece de această dată de 18 grade Celsius. Termometrele vor înregistra până la 13 grade pe timp de noapte, cerul fiind parțial noros.

În zilele următoare, temperaturile vor reîncepe să crească în județul Olt. Valorile termice vor depăși lejer valoarea de 20 de grade Celsius, nu vor exista precipitații, însă e posibil ca vântul să sufle puternic.

Advertisment
Advertisment