Ultima ora

Slovacia intră în lockdown pentru două săptămâni, urmând exemplul Austriei

Autoritățile din Slovacia au decis instituirea unui lockdown total, pentru următoarele două săptămâni. Restricțiile vor intra în vigoare începând de joi.

Guvernul Slovaciei urmează exemplul Austriei vecine și instaurează un lockdown de două săptămâni. Oficialii incearcă să oprească răspândirea accelerată a virusului, dar și să reducă numărul spitalizărilor, ajunse la un nivel critic.

Restricțiile se vor aplica atât persoanelor vaccinate, cât și celor care nu s-au imunizat. Acestea includ închiderea restaurantelor și a magazinelor neesențiale.

Deplasările oamenilor vor fi și ele restricționate, fiind permise doar cele pentru cumpărături esențiale, drumurile la serviciu, la școală sau vizite medicale, dar și plimbările în natură.

Marți, Slovacia a înregistrat peste 10.000 de noi infecții zilnice, pentru prima dată de la începutul pandemiei. Spitalizările au atins ceea ce Ministerul Sănătății a numit un „punct critic”, care înseamnă limitarea altor îngrijiri și eventual solicitarea asistenței străine.

”Situația este gravă. Am ajuns aici pentru că măsurile (existente) nu au fost respectate”, a spus premierul Eduard Heger, scrie Reuters.

Decizia Slovaciei de a reveni la carantină vine în contextul în care autoritățile impuseseră deja noi restricții asupra persoanelor nevaccinate, chiar în această săptămână. A fost o  încercare de a crește numărul de oameni vaccinați. Înainte, țara a înăsprit treptat restricțiile în regiunile puternic afectate de virus.

Premierul a mai transmis că restricțiile vor fi reevaluate peste zece zile. În schimb, acesta a subliniat că orice relaxare va viza doar persoanele vaccinate.

Slovacia are a treia cea mai mică rată de vaccinare din Uniunea Europeană. Sub 50% din cei 5,5 milioane de locuitori ai țări sunt imunizați împotriva COVID-19, iar majoritatea cazurilor de infectare și a spitalizărilor o reprezintă oamenii nevaccinați.

Zuzana Caputova, președintele țării, a transmis marți un mesaj emoționant oamenilor. Liderul de la Bratislava a transmis populației că țara pierde lupta cu SARS-CoV-2 și are nevoie de un lockdowm.

Peste 80% din cei 3.200 de oameni internați nu sunt vaccinați. Numărul spitalizărilor se apropie de vârfurile de circa 3.800 de internări din valul precedent.

În prezent, Slovacia are cea mai ridicată rată de incidență din întreaga lume,de 1.296 cazuri de COVID-19 la 100.000 de locuitori în ultimele şapte zile.


TE-AR PUTEA INTERESA ȘI: