Tehnologie

Când se lansează oficial Android 11

Noua versiune a sistemului de operare a primit o dată de lansare.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Versiunea beta de la Android 11 este deja disponibilă de câteva săptămâni pe dispozitivele Pixel. Ulterior, a fost lansată și o versiunea beta 2, care nu a adăugat totuși alte funcții. Chiar și așa, această a rezolvat unele bug-uri raportate de către cei care testează sistemul de operare.

Google nu a oferit o dată de lansare exactă, însă unul dintre salariații săi a dezvăluit mai multe informații. Acesta a spus, printre altele când se va lansa noua versiune de Android 11 pentru telefoanele Pixel.

Advertisment

Când se lansează Android 11

Michele Turner, Product Management Director în cadrul diviziei Smart Home Ecosystem la Google a susținut o prezentare într-un summit online despre dispozitivele smart home. El a dezvăluit, într-unul dintre slide-urile sale, că noua versiune va fi lansată oficial în data de 8 septembrie.

Advertisment

Lansarea Android 11 a intrat în discuție deoarece dezvoltatorii sunt nevoiți să dețină aplicații și dispozitive compatibile cu sistemul nou de operare pentru telefoane mobile. Android 11 va aduce în meniul de power anumite funcții dedicate pentru dispozitivele smart home.

Concret, apăsând pe butonul power lung, utilizatorii vor avea acces imediat la controlul tuturor dispozitivelor înregistrate în Google Home. Drept urmare, partenerii vor fi nevoiți să verifice compatibilitatea cu această opțiune nouă.

Pe durata prezentării, Turner a dat de înțeles dezvoltatorilor de dispozitive și aplicații smart home că trebuie să își actualizeze site-urile și alte materiale de marketing. Scopul constă în menționarea noilor opțiuni de control ale sistemului de operare. Mai mult, Google solicită firmelor să trimită mesaje prin e-mail sau prin notificări pentru a informa utilizatorii.

Modelele Pixel vor fi primele vizate

Cu toate că unii credeau că lansarea Android 11 va avea loc în vara, Google urmează exemplul versiunii precedente. Android 10 a fost lansat în ziua de 3 septembrie 2019. Astfel, data aleasă nu este tocmai neașteptată.

Ulterior, în luna octombrie, ar trebui să apară seria de telefoane Pixel 5, prima ce ar putea ajunge pe piață cu Android 11. În plus, actualizarea la noua versiune a sistemului de operare de pe 8 septembrie ar funcționa doar pe dispozitivele din gama Pixel 2, Pixel 3, și Pixel 4.

Advertisment
Advertisment