Sport

Probleme uriașe pentru Rapid! Nu mai poate să folosească sigla

Clubul a primit interdicție, din partea Tribunalului București, să mai folosească sigla.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Rapid se află într-o situația nefericită, după ce clubul a aflat că nu mai poate să folosească sigla. Tribunalul București a hotărât că emblema a fost înregistrată cu rea credință de oficialii echipei, în anul 2015.

Rapid nu mai poate să folosească sigla

Ca urmare a deciziei Tribunalului București, dreptul de utilizare a emblemei a fost retras, anunță Gazeta Sporturilor. Decizia este executorie, însă nu definitivă, aceasta putând fi atacată cu Apel.

Advertisment

Această hotărâre vine după ce, în luna mai, Rapid a solicitat în instanță exclusivitatea siglei. Cererea a fost respinsă de Curtea de Apel, astfel că formația din Liga 4, Asociația Fotbal Club Rapid poate folosi emblema.

Advertisment

Tribunalul a hotărât marți decăderea de drepturi a tuturor mărcilor deținute de echipa din liga secundă, pe motiv că nu au fost utilizate în ultimii ani. În schimb, formația din liga a patra poate folosi în continuare sigla.

Reacția clubului

“Suntem profund revoltați de faptul că, în anul de grație 2020, Tribunalul București pronunță o hotărâre în contradictoriu cu o societate care nu a fost citată. Una căreia nu i s-a comunicat cerere de chemare în judecată. Una care nu a putut depune întâmpinare și căreia nu i s-a acordat dreptul de a se apăra prin depunerea de probe și invocarea de excepții.

Astfel, dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a fost încălcat în mod flagrant. Nu cunoaștem motivele pentru care Tribunalul București încalcă prevederile Codului de Procedură Civilă și Convenția privind drepturile omului.

În sistemul de drept român nu se face justiție ”in absentia” cu încălcarea dreptului esențial la un proces echitabil. Este limpede, însă, că la acest moment drepturile noastre sunt încălcate chiar de judecătorii care trebuie sa aplice legea.

Suntem în egală măsură revoltați de faptul că Tribunalul București pronunță o hotărâre în contradictoriu cu o asociație care nu a fost citată, căreia nu i s-a comunicat cerere de chemare în judecată, care nu a putut depune întâmpinare și căreia nu i s-a acordat dreptul de a se apăra prin depunerea de probe și invocarea de excepții și care nici măcar nu este menționată în dispozitivul hotărârii.

Astfel, dreptul la un proces echitabil prevăzut de Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost, de asemenea, încălcat în mod flagrant.

Totodată, soluțiile nedefinitive pronunțate de Tribunalul București, cu încălcarea legii, sunt surprinzătoare atât în raport de situația de fapt, cât și de prevederile legale. Apelul pe care îl vom promova va restabili ordinea de drept. Astfel, legea va fi aplicată.

Mărcile notorii “RAPID” au fost și rămân valabil înregistrate. Orice încălcare de către terți reprezintă o încălcare a legii”, a transmis clubul.

Advertisment
Advertisment