FCSB a făcut un transfer de ultimă oră
Gigi Becali a adus un fundaș central la echipă. Jucătorul a ajuns deja la baza din Berceni.
Gigi Becali părea hotărât să îl aducă la FCSB pe fundașul central al celor de la FC Botoșani, Andrei Chindriș. Totuși, finanțatorul echipei a transferat un alt fotbalist pentru acel post.
Cristian Tand, transfer de ultima oră pentru echipa lui Becali
Pretențiile financiare ale Botoșaniului au îngreunat negocierile cu FCSB, în privința mutării lui Chindris. Patronul „roș-albaștrilor” s-a reorientat însă și a adus un alt fundaș central.
Fanatik anunță că finanțatorul vicecampioanei României l-a cumpărat pe fundașul central Cristian Tand. Fotbalistul este titular al selecționatei U18 a României. Conform sursei citate, jucătorul este deja în cantonamentul de la Berceni, pregătindu-se alături de noii săi coechipieri.
Astfel, Gigi Becali pare să fi renunțat, după mult runde de negocieri cu Valeriu Iftime, la Andrei Chindriș. Tand a ajuns la București de la Școala Sportivă Ardealul de la Cluj. Transferul vine în concordanță cu declarațiile patronului, care spunea că vrea să aducă fotbaliști tineri, de perspectiva.
Astfel, pe lângă Tand, au mai fost aduși alți cinci internaționali de la aceeași școală de fotbal. Denis Szep, Rareș Trif, Lucian Moldovan (mijlocași), Cătălin Vaida și Andrei Istrate (atacanți) au ajuns la FCSB. Toți au vârste cuprinse între 17 și 18 ani.
Cine este Cristian Tand
Tânărul fundaș central a ajuns la București de la Școala Sportivă Ardealul de la Cluj și are sarcina de a umple golul din apărarea „roș-albaștrilor”. El va împlini vârsta de 19 ani pe 7 iulie 2020.
Jucătorul este considerat unul de mare perspectiva, fiind titular în naționala U18 a României. Pentru toți cei șase puști aduși la echipa, Gigi Becali a plătit 100 000 de euro. Patronul a hotărât ca dintre aceștia, Tand să vină acum la București.
Clujenii pot profita de pe urmă evoluțiilor tinerilor transferați. Școala Sportivă Ardealul a păstrat un procent de 20% din transferurile viitoare ale fiecăruia dintre cei șase fotbaliști cumpărați de FCSB.