Sport

Dinamo, salvată printr-un program lansat de suporteri

Clubul trece printr-o perioadă foarte proastă din punct de vedere financiar. Totuși, suporterii s-au hotărât să vină în ajutorul echipei.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Dinamo traversează o perioada de criză. Patronul Ionuț Negoiță vrea de mult timp să vândă clubul, spunând că nu se va mai implica financiar. Acesta a purtat discuții cu diverse persoane din țările arabe, însă negocierile nu s-au concretizat.

Suporterii sprijină financiar echipa

Clubul Dinamo are datorii uriașe. Finanțatorul a decis să nu se mai implice financiar, dar nici nu reușește să găsească un nou patron. Astfel, situația de la club este una de criză.

Advertisment

Suporterii echipei au decis să se implice și să o scoată pe Dinamo din datorii. Astfel, Peluza Cătălin Hîldan a anunțat că au fost și pensionari care au donat chiar un sfert din pensie. Ultrașii fac eforturi și sacrificii uriașe pentru ca echipa lor să rămână în prima liga.

Advertisment

Prin programul Doar Dinamo București, lansat de suporteri, s-au strâns aproape 45 000 de euro la doar două zile după ce Negoiță a anunțat dezastrul clubului. Sunt necesare 180 000 de euro pentru a salva echipa.

Suporterii spun că acest lucru le dă încredere și că trebuie menținut ritmul actual. Ei le-au transmis conducătorilor echipei faptul că nu trebuie să vândă niciun fotbalist valoros.

Ultrașii s-au declarat fascinați de implicarea arătată de toate categoriile de oameni. Ei spun că au donat atât pensionari, cât și copii care și-au rugat părinții să le salveze echipa favorită.

Doar Dinamo București, un program lansat de suporteri pentru a salva clubul

Programul a fost lansat de ultrași cu scopul de se implica în mod activ la echipa. Suporterii pot deveni membri prin cumpărarea unui pachet de acționar DDB. Aceștia au apoi posibilitatea de a urmări situația financiară a acestei campanii.

În plus, cei care devin membri, vor avea întâietate la cumpărarea tichetelor, ele fiind puse în vânzare mai devreme pentru suporterii implicați în program. Totodată, ei vor avea parte de reduceri la produsele clubului.

Printre cei mai cunoscuți oameni care s-au implicat în această campanie se numără și fotbalistul Ștefan Radu, de la Lazio. Jucătorul a evoluat pentru Dinamo în perioada 2005-2008, strângând 61 de partide.

Advertisment
Advertisment