Sport

Accident teribil şi clipe de groază la Raliul Iașiului

Cunoscutul pilot italian Simone Tempestini a pierdut controlul mașinii și s-a răsturnat de mai multe ori. Ulterior, autoturismul a luat foc. 

Echipajul format din Simone Tempestini şi Sergiu Itu au scăpat cu bine din răsturnarea spectaculoasă.
Simone Tempestini, care este campion național, împreună cu copilotul său, Sergiu Itu, erau la cea de a doua probă a zilei de la raliul Iașului, pe un traseu care măsoară 15,5 km. Traseu pe care, la un moment, s-a putut vedea cum Simone pierde controlul mașinii. Automobilul se răstoarnă de mai multe ori, iar în cele din urmă izbucnește în flăcări care au plecat de sub capotă.

Au fost clipe dramatice atât pentru cei doi, dar și pentru asistență. Nici Tempestini, nici copilotul său nu au avut nevoie de îngrijiri medicale părăsind maşina pe picioarele lor după acest incident.

Din fericire, Simone Tempestini şi Sergiu Itu au scăpat nevătămaţi din accident. Tempestini şi Itu luptau pentru a patra victorie consecutivă din 2020, şi erau favoriţi pentru titlul din acest sezon.

Organizatorii evenimentului au declarat pentru reprezentanții presei ca aceste mașini sunt extrem de rezistente fiind modificate pentru a rezista în asemenea cazuri. astfel încât viața nimănui să fie pusă cu bună știință în pericol.

Mașina cunoscutului pilot valora peste 300.000 de euro

Tempestini a spus ulterior pentru presă că se simte bine și nu a pățit nimic: „Ziua de astăzi s-a terminat pentru noi după o greșeală făcută de mine, o ieșire în decor. Eu și copilotul meu n-am pățit absolut nimic, nu avem nicio zgârietură. Asta face parte din motorsport„, a spus Simone Tempestini, după accidentul de la Iași.

După acest incident nefericit, raliul Iașiului a continuat, nemaifiind înregistrate alte evenimente de asemenea gravitate. În ultimii trei ani, Simone Tempestini a câștigat de fiecare dată trofeul de la Iași.

Tempestini și Sergiu Itu au venit la Iași cu o noutate, un Citroen C3 R5, cu care concurau în World Rally Championship. Cei doi au câștigat primele patru probe speciale, câte două treceri pe la Cioca Boca și Madârjac.

Tags
Close