Actualitate

Timișoara locul unde s-au vindecat cei mai mulți oameni

În Timișoara 47 de persoane s-au vindecat de coronavirus, 147 sunt în carantină și 7 pacienți în spital.

Până în momentul de față în România au fost confirmate 433 cazuri de coronavirus. La Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara sunt 7 persoane infectate cu COVID-19 care se află sub tratament medical. 11 persoane dintre cele vindecate au fost externate chiar ieri.

Timișoara are cele mai multe cazuri fericite de vindecare

Dintre cele 433 de persoane testate și confirmate pozitiv, 64 au fost declarate vindecate. Acestea au fost deja și externate din spital. Orașul unde cei mai mulți au avut șansa de vindecare se pare că a fost Timișoara. Dintre celelalte persoane 11 au fost vindecați la București, 3 la Craiova, 2 la Constanța și 1 la Iași.

Totuși, în cursul zilei de sâmbătă și până duminică dimineața au fost descoperite alte 66 de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus. Cei depistați sunt atât copii cât și copii, având vârste între 9 și 74 de ani.

La secția ATI, se află internați 14 pacienți, iar 3 dintre aceștia nu se află în stare bună. Toți sunt sub supraveghere medicală însă cei 3 riscă să își piardă viață în scurt timp.

Dintre persoanele în vârstă care au decedat s-a descoperit că fiecare suferă de ceva afecțiuni destul de grave. Vârstnicii sunt cei mai predispuși tocmai din cauză că nu mai au imunitatea necesară pentru a lupta împotriva virusului.

Situația actuală în Timiș și în România

În cursul zilei de astăzi 22 martie, statisticile arată că se află în carantină un număr de 147 de persoane. Acestea sunt în continuare verificate și testate pentru a vedea dacă sunt contaminate cu virusul COVID – 19. De îndată ce răspunsul este negativ sunt trimise acasă. Un număr de 1740 de persoane sunt izolare la domiciliu, neavând voie să părăsească reședința sub nici un fel.

La nivelul țării se află în carantină 4.803 de persoane. Medicii și asistentele îi țin sub supraveghere medicală și se fac eforturi mari de a fi monitorizate în mod cât mai eficient.

Cu fiecare zi care trece se fac verificări și mai amănunțite pentru a se descoperi dacă suferă de coronavirus sau nu. În toată România se află 65.799 de persoane izolare la domiciliu.

Măsurile de prevenire impuse de către statul român trebuie respectate cu maximă rigurozitate. În acest fel, țara noastră poate depăși cu bine acest val de epidemie.

Tags
Close