Actualitate

Se suspendă cursurile de vineri până marți. Școala se va face online

Potrivit Ministerului Educației, în toate unitățile în care se organiează secții de votare, cursurile se suspendă de vineri până marți.

De vineri până marți vor fi suspendate cursurile, ca urmare a alegerilor. Orele vor continua în sistem online.

Se suspendă cursurile de vineri până marți. Școala se va face online

Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat că de vineri până marți, se suspendă cursurile ca urmare a votului. Orele vor continua însă online. De asemenea, aceasta a spus că „în toate județele se aplică hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU). Hotărâre pe baza căreia s-a emis ordinul de ministru prin care sunt suspendate cursurile față în față din unitățile de învățământ în care sunt organizate secții de votare. Cursurile sunt suspendate în perioada 25-29 septembrie, urmând a fi reluate în data de 30 septembrie. Deși activitățile față în față nu se vor mai desfășura în spațiul școlii, acestea vor avea loc în spațiul online. Deci pentru prima dată în atâția ani de zile în care au fost suspendate cursurile, se continuă învățarea în sistem online”, a precizat aceasta, potrivit edupedu.ro.

Ce se va întâmpla cu școlile care nu au platformă online

Totodată, s-a ridicat problema cu școlile care nu au platformă online. Monica Anisie a afirmat că se vor lua toate măsurile pentru ca orele să se desfășoare așa cum trebuie. “Dacă nu există posibilitatea realizării cursurilor online, dacă un copil nu are un dispozitiv, atunci profesorii trebuie să ofere resursele educaționale necesare pentru continuarea învățării. Cum sunt fișele de lucru sau alte tipuri de resurse. (…) Și la București, și la Brăila, acolo unde au fost emise decizii de către Comitetele Județene pentru Situații de Urgență, se respectă decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență și ordinul de ministru”, a menționat ministrul Educației, Monica Anisie.

Pentru a nu exista nici un risc de infectare, școlile vor fi oprite și acolo unde există o singură secție de vot. “Precizez faptul că și acolo unde există o singură secție de vot organizată la nivelul unității de învățământ, chiar și în sala de sport, care poate este exterioară spațiului școlii, se suspendă cursurile și vor continua în sistem online”, a afirmat Anisie.

Tags
Close