Actualitate

Românii care au trecut și prin Ungaria au ajuns acasă

Sute de mașini au trecut de Frontiera de la Nădlac II, după ce au fost făcute procedeele necesare.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Conform unor comunicate de presă, începând din data de 18 martie, noaptea, au trecut sute de mașini cu români și înstrăinați prin Frontiera Nădlac II, prin toate cele 10 treceri ale acesteia. Românii care au trecut și prin Ungaria au ajuns acasă. În țară au intrat peste 7500 de români.

Românii care au trecut și prin Ungaria

Comunicatul ne înștiințează că ”Poliţiştii de frontieră au efectuat controlul specific la intrarea în ţară, iar ulterior  persoanele au fost preluate de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publica pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi efectuarea controlului epidemiologic. După încheierea formalităţilor şi stabilirea măsurile dispuse de către personalul medical aflat în punct, maşinile au fost preluate de către echipaje de poliţie şi jandarmi pentru a fi conduse spre locaţiile stabilite pentru carantinare  sau  pentru  autoizolare”.

Advertisment

Vrându-se o procedură ușoară și eficientă, autoritățile române au decis să tripleze numărul polițiștilor, ca trecerea miilor de români să se realizeze cu ușurință. Deoarece au fost deschIse 10 artere de control, numărul polițiștilor a trebuit să ajungă la 50.

Advertisment

Datorită ideilor autorităților, timpul de așteptare nu a fost mai lung de 3 ore, aceștia reușind să se miște repede cu ajutorul întăririlor care au făcut deplasarea fiind mult mai ușoară.

În momentul de față, la frontierele de la Nădlac II încă se fac testări persoanelor care doresc să intre în țară, fie că e vorba de români sau străini, care au ca scop traversarea României, în special persoanelor ce au trecut prin zone de impact COVID – 19 mare.

Un număr de peste 3500 de români și străini așteptau deschiderile frontierelor românești marți, deoarece Ungaria a închiderea granițelor pentru transportul de persoane.

MAE spune că urmează să fie stabilite anumite detalii în legătură cu colaborarea pe plan politic Ungaria, ministrul Péter Szijjártó – România, pentru a se sprijini reciproc în vederea repatrierii i transportului de oameni.

Autoritățile de pe teritoriul ungar au lăsat cetățenii românii sa treacă din Austria înspre ei în data de 17 – 18 martie.

Advertisment
Advertisment