Actualitate

Omul de afaceri Cristian Țânțăreanu și-a făcut testamentul

A fost diagnosticat cu cea mai gravă boală, cancerul, dar acum e bine. Chiar și așa, Cristian Țânțăreanu și-a făcut testamentul.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

E sănătos și la fel de pus pe șotii așa cum îl știm dintotdeauna. Dar Cristian Țânțăreanu și-a făcut testamentul.

Omul de afaceri Cristian Țânțăreanu și-a făcut testamentul

În 2016, omul de afaceri Cristian Țânțăreanu a trecut prin cele mai urâte momente ale vieții sale. Acesta a fost diagnosticat cu cancer. Din fericire, a urmat un tratament adecvant și a învins boala. Dar în acele momente, afaceristul și-a făcut testamentul.

Advertisment

A rămas sărac

Pus pe glume cum îl știe toată lumea, Cristian Țânțăreanu a declarat că a rămas sărac după ce a împărțit averea: „Am făcut testamentul pe vremea când eram bolnav, le-am împărțit averea tuturor.

Advertisment

Acum sunt un om sărac, nu mai am niciun ban. Ce am avut eu, le-am împărțit lor. Cancerul ăla vrei să spui că e problemă? Atunci mi-am aranjat testamentul ca să nu se omoare ăştia între ei, crezând că mă duc”.

Cât privește boala, acesta a explicat că „Nu am ţinut regim, am urmat procedurile. După operaţie am mers la control timp de 5 ani. O dată la 3 luni, o dată la 6 luni, după o dată pe an. Acum sunt bine mersi, o luăm de la început!”.

În 2007 avea în conturi în jur de 50 milioane de dolari

Despre omul de afaceri Cristian Țânțăreanu se vehicula în anul 2007 că ar avea strânse în conturi 50 milioane de dolari. Cât privește pensia, acesta încasează de la statul român 1400 de lei lunar.

“Atât e pensia mea. Dar, pensia mi-o ridică o nepoată. I-am dat-o ei. Banii se duc la ea”, a mărturisit Cristian Țânțăreanu, acum câțiva ani. La începutul pandemiei, acesta s-a retras cu soția în vila de la Corbeanca.

Dar nu a renunțat la vizitele de la muncă: “Eu vin din șantier acum. Am 70 de oameni care muncesc și trebuie să-i supraveghez. Ce să le fac, eu le-am spus să stea acasă, dar au spus că n-au ce să mănânce.

Dacă asta-i viața, ce putem să facem?! Eu respect normele de igienă, mă spăl pe mâini, stau în casă, mă uit la tv și am rărit vizitele”, a spus Cristian Țânțăreanu, cu câteva luni în urmă.

 

Advertisment
Advertisment