Actualitate

O echipă medicală din România va ajuta Republica Moldova

România va trimite personal medical în Republica Moldova, pentru a ajuta medicii de acolo în lupta cu pandemia de coronavirus.

Advertisment

România va trimite în Republica Moldova o echipa alcătuită din 42 de medici și asistenți, pentru a sprijini cadrele medicale de acolo să facă față situației dificle. Românii vor pleca în misiune joi, 30 aprilie.

Guvernul a hotărât că va ajuta Republica Moldova și cu o sumă de bani

Ludovic Orban a anunțat că joi, în cadrul ședinței de Guvern, va fi adoptată o hotărâre, conform căreia o sumă semnificativă de bani va fi donată Republicii Moldova. Totodată, vor fi trimise materiale, medicamente și substanțe ce vor fi folosite în lupta cu pandemia de coronavirus.

Advertisment

Mai exact, 500 000 de măști FFP2, FFP3, 50 000 de combinezoane, Plaquenil, Kaletra vor merge către țara vecină. La îmbarcare vor mai fi prezenți și ministrul Apărării, ministrul Afacerilor Externe și secretarul de stat Raed Arafat.

Advertisment

În plus, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va avea joi o vizită la Chișinău, informează Agerpres. Președintele Klaus Iohannis a spus încă de luni că România va trimite în Republica Moldova o echipa formată din medici și asistenți, precum și echipamente de protecție.

Iohannis a declarat că situația de acolo este foarte complicată, iar România este poate cel mai important partener al Republicii Moldova. Astfel, șeful statului crede că România ar trebui să ajute atât cât poate în lupta vecinilor noștri cu pandemia de coronavirus.

Situația Covid-19 din Republica Moldova

Miercuri, 29 aprilie, fuseseră raportate încă 133 de cazuri de infecție cu coronavirus. Toate au fost cu transmitere locală. De asemenea, încă două decese au avut loc, bilanțul ajungând în prezent la 111.

Persoanele răpuse de boală aveau 85 și 51 de ani. Ambii oameni sufereau de boli grave, precum diabet, infarct miocardic vechi și cardiomiopatie de geneza toxică. Până miercuri, în Republica Moldova au fost înregistrate 3 771 de cazuri de infectare.

Medicii depun eforturi uriașe pentru a face față situației. Bolnavii cu forme ușoare și care au mai puțin de 60 de ani sunt tratați la domiciliu, sub îndrumarea medicilor de familie. Persoanele suspecte de coronavirus cu vârsta de peste 60 de ani și maladii cronice sunt internate și testate de urgență.

Advertisment
Advertisment