Actualitate

Ministrul Educației a suspendat examenul de titularizare

Monica Anisie a decis suspendarea examenului de titularizare pe durata stării de alertă.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Cei care doreau să se înscrie la concursul de titularizare 2020 vor fi nevoiți să mai aștepte. Conform unui Ordin de Ministru semnat de Monica Anisie, concursul a fost amânat. Acesta va fi reluat atunci când starea de alertă se va încheia.

Examenul de titularizare a fost suspendat

Potrivit deciziei, toate activitățile programate în calendarul de mobilitate de la data de 18 iunie sunt amânate. Ordinul apare cu numai câteva ore înainte ca profesorii să își poată depune dosarele pentru înscriere. Documentul nu a fost deocamdată publicat în Monitorul Oficial.

Advertisment

Toate etapele din cadrul examenului de titularizare din acest an sunt suspendate pe durata stării de alertă. În plus, se mai precizează că activitățile vor fi reluate după un calendar aprobat prin Ordinul Ministrului, după încheierea stării de alertă.

Advertisment

Concursul de titularizare îi vizează pe cei care vor să se angajeze în cadrul unei unități de învățământ, pe o perioadă nedeterminată. În această privință, pentru a se titulariza, dascălii sunt nevoiți să obțină cel puțin nota 7 la examenul scris. Aceeași notă e necesară și la inspecția la clasă în profilul postului.

În schimb, pentru a ocupa un post de suplinitor, profesorii sunt nevoiți să obțină cel puțin nota 5, atât la probă scrisă, cât și la inspecție. Postul de suplinitor reprezintă o angajare pe o durată determinată.

Examenul a fost suspendat cu doar câteva ore înainte ca profesorii să își depună dosarele

Proba scrisă a acestui examen ar fi trebuit să se desfășoare în ziua de 15 iulie 2020, cu respectarea tuturor regulilor igienico-sanitare. Liviu Pop, fost ministrul al Educației, a comentat această situație.

“Legea este clară, se suspendă, poate și trebuie să fie reluat examenul după încheierea stării de alertă. Nu există niciun pericol, întrucât lunile iulie și august sunt de vacanță. Drept urmare, toate concursurile se pot susține de către persoanele care vor să intre în sistemul de învățământ”, a spus Pop, pentru Sputnik.

Advertisment
Advertisment