Actualitate

Obiceiuri și tradiții de Paște

În această duminică, ortodocșii sărbătoresc Învierea Domnului. Această sărbătoare vine împreună cu numeroase obiceiuri.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Paștele este cea mai importantă sărbătoarea a anului pentru creștini. Aceasta a avut loc prima dată în jurul anului 1400 înainte de Hristos.

O tradiție foarte populară în ziua de Paște este înnoirea hainelor

Purtarea unor haine noi în duminică Învierii reprezintă purificarea trupului și a sufletului. Totodată, tinerii au obiceiul de a se scălda într-o apă curgătoare, în dimineața primei zile de Paște. Acest lucru are loc înainte că soarele să răsară și fără să fie văzuți de nimeni, scopul fiind să fie mai sprinteni, sănătoși, harnici și iubiți.

Advertisment

O altă tradiție presupune că în dimineața zilei de duminică, membrii familiei să se spele pe față cu apă neînceputa, luată dintr-un izvor, în sensul în care aceasta curge. În ea se pune un ou roșu și un ban de argint. Acest obicei simbolizează sănătatea și norocul la bani.

Advertisment

Totodată, în popor se spune că cei care ciocnesc ouă de Paște, se vor întâlni pe lumea cealaltă. De asemenea, dacă oul ciocnit are două gălbenușuri, e semn că persoana care l-a ciocnit se va căsători în curând.

Se crede și că oamenii care trec în neființă în ziua Paștelui sau în Săptămâna Luminată vor ajunge direct în Rai, porțile fiind deschise atunci, iar ale iadului închise. De asemenea, cei născuți în ziua de duminică vor avea noroc toată viața.

O altă tradiție spune că după întoarcerea de la slujba de Înviere și după ce iau anafură, membrii familiei trebuie să mănânce un ou roșu și pască. Astfel, vor fi curați că pasca și sănătoși ca oul.

Obiceiuri din anumite zone ale țării

În Transilvania se obișnuiește să se pună crenguțe de brad la porțile fetelor nemăritate. În Ardeal, băieții tineri merg din casă în casă și pun astfel de crenguțe în porțile unde locuiesc fete nemăritate. Aceștia sunt răsplătiți cu bani sau cu mâncare în ziua de Paște.

Tot în Ardeal, în a două zi de Paște, băieții tineri se duc și stropesc fetele și femeile din sat cu apă pentru că acestea să își păstreze frumusețea pe tot parcursul vieții.

Advertisment
Advertisment