Ludovic Orban, decizie de ultima oră: Nu se deschid restaurantele pe 15 iulie
Chiar dacă a avut discuții vineri, 10 iulie 2020, cu reprezentanții HoReCa cu privire la posibilitatea deschiderii restaurantelor, Ludovic Orban a anunțat că nu se vor deschide pe 15 iulie, din cauza creșterii numărului de îmbolnăviri.
Teatrele, cinematografele, concertele simfonice și de operă rămân închise
Restaurantele nu vor deschise pe 15 iulie. În viziunea premierului Ludovic Orban, este cel mai bun lucru, ținând cont de faptul că numărul de cazuri de bolnavi cu coronavirus a crescut. „Să-mi fie iertat! Deși am avut discuții, din cauza creșterii numărului de cazuri, încă mai așteptăm să luăm această decizie”, a declarat Orban, după ce a avut discuții cu reprezentanții HoReCa. De asemenea, premierul a afirmat că obiectivul principal este limitarea răspândirii coronavirusului: „Obiectivul nostru este să limităm răspândirea virusului. (…) Mai sunt închise competiţiile sportive cu spectatori, evenimentele culturale, teatre, cinematografe în spaţii închise, concerte simfonice, operă, deci astea au rămas sub restricţii, pentru că, în general, ele au fost încadrate cu cel mai mare risc epidemiologic, în zona roşie. Şi OMS a arătat care sunt tipurile de activităţi, care e evaluarea riscului epidemiologic aferent fiecărei activităţi şi aceste activităţi sunt în zona roşie, cu risc major de transmitere. Este foarte greu să mai iei o decizie, să dai drumul la relaxare într-un domeniu atâta timp cât noi ne confruntăm cu o creştere a numărului de cazuri care ne îngrijorează şi ne determină la o atitudine foarte energică pentru a asigura respectarea regulilor de către toţi actorii instituţionali, atât din mediul public, cât şi din mediul privat”.
Se vor înnăspri controlale
Totodată, Ludovic Orban a precizat că se vor înnăspri controalele în toate locurile unde sunt semnale că nu sunt respectate măsurile de protecție: „Am decretat mobilizare generală, toţi angajaţii care au atribuţii de control vor ieşi din birou, vor efectua controale peste tot unde avem semnale clare că nu se respectă regulile de protecţie, controalele vor fi de severitate maximă. Nu putem să acceptăm să fie puşi în pericol cei 90% dintre românii care respectă regulile de nişte oameni care nu respectă regulile în mod deliberat sau poate ignorând pericolul, poate căzând în capcana propagandei”. În ceea ce îi privește pe românii care au sejururi în Grecia, premierul a anunțat că va transmite un mesaj către toate centrele acreditate să facă teste, amintind că în prezent sunt peste 120 de instituții de acest fel. Potrivit autorităților elene, începând cu data de 14 iulie, toți cetățenii străini care vor intra în Grecia pec ale rutieră prin vama Kulata-Promachonas sunt obligați să prezinte un test prelevat cu 72 de ore înainte, care să aibă rezultat negativ.