Actualitate

Alexandru Rafila, anunț îngrijorător

Președintele Societății Române de Microbiologie nu crede că ne vom putea întoarce la viața de dinainte mai devreme de jumătatea anului viitor.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Tot mai multe persoane sunt infectate cu coronavirus. De asemenea, bilanțul deceselor continuă să crească în fiecare zi. Astfel, autoritățile au luat numeroase măsuri pentru a încerca să oprească răspândirea pandemiei de Covid-19.

Președintele Klaus Iohannis a prelungit starea de urgență, iar Guvernul a adoptat o serie de ordonanțe militare. Autoritățile aplică sancțiuni serioase cetățenilor care nu respectă restricțiile de circulație și de distanțare socială.

Advertisment

Anunț îngrijorător referitor la durata restricțiilor

România nu a ajuns la vârful pandemiei de coronavirus, iar lumea se întreabă când ne vom putea relua viețile normale. Alexandru Rafila a declarat că purtarea măștilor și distanțarea socială trebuie să devină ceva obișnuit.

Advertisment

Astfel, atunci vom putea să intrăm într-un ritm care va duce la o situație relativ normală. În acest mod, își vor relua activitățile sistemul educațional și cel economic. Rafila spune că altfel, discuțiile despre capacitatea domeniului medical nu mai sunt de actualitate, întrucât sănătatea e susținută de economie.

Președintele Societății Române de Microbiologie spune că tratamentul aduce speranțe mari pacienților. Chiar și așa, el crede că boala va fi învinsă doar atunci când va apărea un vaccin. Acesta ar fi singurul care ar întrerupe transmiterea virusului provenit din China.

Rafila explică faptul că dacă 70-80% din populație ar fi imunizată, prin boală și apoi prin vaccinare, răspândirea ar fi oprită. Astfel, populația s-ar putea întoarce la viață de dinainte.

Vestea proastă este că Președintele Societății Române de Microbiologie nu crede că acest lucru se va întâmplă prea curând. Mai exact, Alexandru Rafila e de părere că asta va fi posibil după jumătatea anului viitor.

Situație tot mai gravă în România

Bilanțul pandemiei de coronavirus de pe teritoriul țării noastre continuă să crească. În ultimele 24 de ore, au fost confirmate 337 de cazuri noi.

Astfel, numărul total al persoanelor infectate cu Covid-19 a ajuns la 7 216. Totodată, Grupul de Comunicare Strategică informează că 362 de persoane au decedat. S-au vindecat 1 217 de oameni.

La secția de terapie intensivă sunt în acest moment 245 de pacienți. În carantină instituționalizată se află 23 353 de persoane, iar alte 67 317 sunt în izolare la domiciliu, monitorizați medical.

Advertisment
Advertisment