ActualitateStiri

Un tânăr a fost omorât pe stradă la Sibiu

Advertisment

Un tânăr a fost omorât pe stradă la Sibiu. Incidentul tragic a avut loc sâmbătă.

Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost reţinut, el fiind bănuit că l-ar fi omorât, sâmbătă seara, pe un tânăr în vârstă de 23 de ani, în faţa unui imobil din municipiul Sibiu, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, potrivit Hotnews.

Advertisment

„La data de 05.08.2023, în jurul orei 22,00, prin apel 112, I.P.J. Sibiu a fost sesizat cu privire la faptul că o persoană de sex masculin ar fi decedată şi ar prezenta leziuni în zona capului, în faţa unui imobil din municipiul Sibiu. La faţa locului s-au deplasat poliţişti de investigaţii criminale, criminalişti, precum şi medic legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Sibiu, constatându-se că este vorba despre un tânăr în vârstă de 23 de ani, din municipiul Sibiu”, se arată în comunicatul IPJ Sibiu.

Advertisment

”Întrucât în urma examinării sumare a cadavrului s-a conturat suspiciunea rezonabilă că decesul ar fi survenit ca urmare a comiterii unei fapte cu violenţă, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, iar din primele investigaţii efectuate de către poliţişti, sub coordonarea procurorului de caz, a fost identificat şi prins un bărbat în vârstă de 56 de ani, din municipiul Sibiu, bănuit că ar fi comis fapta pe fondul unui conflict spontan cu victima”, mai menționează sursa citată.

Procurorul de caz a dispus reţinerea pentru 24 de ore a bărbatului.

Advertisment
Advertisment