Un primar din Buzău, reținut. A cumpărat din bani publici o centrală termică pe care ar fi instalat-o la pensiunea lui
Un primar din Buzău a fost reținut după ce ar fi cumpărat din bani publici o centrală termică pe care ar fi instalat-o la pensiunea lui.
Primarul comunei Gura Teghi din judeţul Buzău, Gheorghe Micleru, a fost reţinut, împreună cu alte persoane, într-un dosar în care sunt vizate mai multe infracţiuni, între care fals intelectual şi delapidare. Edilul, care este acuzat că a cumpărat cu bani publici o centrală termică pe care şi-ar fi instalat-o la pensiunea sa, mai are o condamnare la închisoare într-un dosar de proxenetism, relatează Hotnews.
Primarul a fost reținut în urma unor percheziţii care s-au desfăşurat joi atât la sediul Primăriei, cât şi la locuinţa primarului şi la o pensiune pe care o deţine. Edilul din Gura Teghii ar fi folosit la muncă în interes personal mai mulţi angajaţi din Primărie, o altă faptă pentru care ar fi cercetat fiind legată de achiziţionarea unei centrale termice din bani publici pe care şi-ar fi instalat-o la pensiunea pe care o deţine.
Atât Micleru, cât şi alţi suspecţi au fost reţinuţi joi seară pentru 24 de ore. Primarul Gheorghe Micleru nu este pentru prima dată în faţa anchetatorilor. El are o condamnare la închisoare într-un dosar de proxenetism.