Un copil a ajuns la spital după ce i-a explodat o petardă în mână
Un copil în vârstă de șase ani a ajuns la spital după ce i-a explodat o petardă în mână.
Copilul de şase ani a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă „Marie Curie”, după ce o petardă i-a explodat în mâna stângă şi i-a rănit trei degete, a declarat marţi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Pediatrie din Sibiu, medicul Ioana Mătăcuţă.
„Copilul cu leziuni severe la nivelul mâinii a primit îngrijiri în serviciul CPU, a beneficiat de consultul unei echipe multidisciplinare cu profil chirurgical şi s-a decis transferul prompt la Spitalul ‘Marie Curie’ Bucureşti”, a explicat medicul Ioana Mătăcuţă.
Doi copii în vârstă de şase ani, din localitatea Vurpăr, au fost răniţi, luni, după ce le-au explodat în mâini petardele cu care se jucau. Unul dintre copii a fost grav rănit la o mână, fiind transferat la spitalul din Bucureşti, în timp ce al doilea a fost externat după ce a primit îngrijiri de specialitate la Spitalul de Pediatrie din Sibiu.
„Copilul cu afectare mai uşoară a mâinii a primit îngrijiri în cadrul serviciului CPU şi a fost externat cu recomandări”, a mai spus medicul.