ActualitateStiri

Un bărbat, în stare gravă la spital după ce a căzut într-un siloz de cereale

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Un bărbat a fost transportat în stare gravă la spital după ce a căzut într-un siloz cu cereale.

Un bărbat de 58 de ani din localitatea Şeitin a fost rănit grav, joi, după ce a căzut într-un siloz de cereale, fiind transportat cu elicopterul la un spital din Timişoara, transmite Agerpres.

Advertisment

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, victima a fost rănită la faţă de un utilaj ce opera în siloz.

Advertisment

“Au intervenit pompierii militari ai Detaşamentului Arad cu o autospecială de stingere cu accesorii de salvare, o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o autospecială de intervenţie şi salvare la înălţimi, descarcerarea grea, o ambulanţă SMURD şi elicopterul SMURD. De asemenea, în sprijinul forţelor de intervenţie au acţionat pompierii voluntari din Şeitin. Persoana extrasă din siloz este conştientă, cu răni suferite în zona feţei”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Arad, Ruxandra Klein.

Bărbatul a fost preluat de echipajul medical de pe elicopterul SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara.

 

 

 

 

Advertisment
Advertisment