ActualitateStiri

Un bărbat din Arad, amendat după ce a sunat la 112 și a anunțat că o mașină cu o persoană în interior a căzut în apă

Advertisment

Un bărbat din Arad a primit o amendă usturătoare după ce a sunat la 112 și a anunțat că o mașnă cu o persoană în interior a căzut în apă.

Un bărbat din judeţul Arad a fost amendat de poliţişti cu 4.000 de lei după ce a alarmat autorităţile sunând la 112, unde a anunţat că o maşină în care se afla o persoană a căzut în apă, la o balastieră. Incidentul s-a petrecut loc duminică seară, iar poliţiştii care au cercetat cazul au stabilit că bărbatul care a sunat intenţiona să pescuiască ilegal împreună cu doi prieteni, când toţi trei au fost surprinşi de o persoană, transmite stiri.tvr.ro.

Advertisment

„Poliţiştii din Vladimirescu au fost sesizaţi, prin 112, despre faptul că un autoturism, în care se află o persoană, ar fi căzut în Mureş. La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj al ISU Arad, care, după primele verificări, a stabilit că cele reclamate nu se confirmă.

Advertisment

În continuarea activităţilor desfăşurate, s-a stabilit că apelantul este un bărbat de 38 de ani, din Arad, care, în timp ce se afla cu alţi doi bărbaţi la balta din incinta unei balastiere din Cicir, unde intenţionau să pescuiască, a fost surprins de o altă persoană.

Cei trei bărbaţi s-au speriat şi au fugit în direcţii diferite. Apelantul a fost sancţionat conform OUG 34/2008, pentru apelarea nejustificată a numărului de urgenţă 112, cu amendă în valoare de 4.000 de lei”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

 

Advertisment
Advertisment