ActualitateStiri

Un băiețel de 4 ani, mort după ce a fost lovit în cap de un copac tăiat de tatăl său

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Un băiețel de patru ani a murit după ce a fost lovit în cap de un copac tăiat de tatăl său în pădure.

Un băieţel în vârstă de 4 ani a decedat după ce a fost lovit în zona capului de un copac pe care tatăl său l-a tăiat în pădurea din localitatea Iordăcheanu, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, notează Agerpres.

Advertisment

Cei doi au mers, marţi după-amiază, în pădure, unde bărbatul de 35 de ani a tăiat un copac. În cădere, l-a lovit pe minor în zona capului, echipajul medical sosit la faţa locului efectuând manevre de resuscitare, însă fără rezultat, arată sursa citată.

Advertisment

Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ploieşti. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional indiferent de forma de proprietate

 

Advertisment
Advertisment