Ultima cursă pentru ultima șansă din Vietnam, la Asia Express. Irina anunță încă de la început că insigna va fi roşie

Emil și Alejandro au reușit aseară să câștige cea de-a cincea amuletă din cele nouă puse în joc până acum, într-o ediție spectaculoasă a competiției Asia Express – Drumul Eroilor.
Deși traseul spre Irina a părut, la prima vedere, unul idilic, de-a lungul coastei Vietnamului, concurenții s-au confruntat cu o provocare neașteptată – zmeele care trebuiau înălțate s-au dovedit mai greu de stăpânit decât părea. În unele cazuri, lupta a fost la propriu „corp la corp”, însă Carmen și Olga au demonstrat din nou forță și determinare, fiind cele care au ajuns primele la Irina. Asia Express – Drumul Eroilor a fost și aseară lider de audiență.
Drumul Eroilor va ajunge diseară, de la 20.30, în Ho Chi Minh, destinația finală din această țară, acolo unde lupta pentru biletele către Coreea de Sud se anunță una aprigă. Misiunile pregătite pentru această etapă vor combina tradițiile locale cu energia tipică metropolei vietnameze, promițând o seară plină de suspans și culoare.
Prima oprire va fi într-un templu taoist tradițional, loc în care concurenții vor descoperi ritualul eliberării spiritului – un obicei străvechi, menit să aducă noroc celor dragi. Pentru a putea face ofranda, aceștia vor trebui mai întâi să afle cum se scrie numele lor în chineză, misiune care îi va trimite prin cartier, în căutarea oamenilor care să le traducă bilețelele misterioase primite în plic.

Odată trecut de această probă, drumul îi va conduce spre un atelier mecanic, într-un oraș în care se spune că există aproape tot atâtea motociclete câți locuitori. Aici, echipele vor trebui să asambleze o motoretă din piese disparate – o misiune ce le va solicita precizia și coordonarea, pentru ca vehiculul să devină funcțional.
Ultima parte a cursei îi va purta pe concurenți în inima Saigonului, unde îi așteaptă o nouă provocare cu gust local. Într-un oraș faimos pentru aromele sale, aceștia vor trebui să ajute un vânzător stradal să prepare și să vândă celebrul Banh Mi – sandvișul vietnamez care îmbină influențele franțuzești cu ingredientele asiatice. Unul dintre concurenți va găti, iar celălalt va deveni vocea echipei, promovând sandvișurile cu ajutorul unui megafon.
Cursa pentru ultima șansă din Saigon promite adrenalină, tensiune și încrăncenare. Dorința de a ajunge în Coreea de Sud, în etapa semifinală de pe Drumul Eroilor este uriașă. Pe Drumul Eroilor strategiile sunt extrem de bine gândite și fiecare mișcare foarte bine calculată pentru că la orizont se arată acum Amuleta Supremă.