ActualitateStiri

Tragedie în Capitală. Trei copii au murit într-un incendiu

Advertisment

Tragedie în București. Trei copii au murit în urma unui incendiu, după ce patul lot a fost cuprins de flăcări.

Trei copii, în vârstă de 2, 3 şi 6 ani, au murit, marţi dimineaţă, după ce patul în care se aflau a fost cuprins de flăcările unui incendiu produs la o locuinţă din Sectorul 5, relatează Hotnews.

Advertisment

„În această dimineaţă, în jurul orei 5,35, am fost solicitaţi să intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la o locuinţă din strada Surduc, Sectorul 5”, se arată într-un al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

Advertisment

Echipajele de intervenţie ajunse la caz au constatat că incendiul era deja stins şi că se manifestase la un pat.

„Au fost identificate trei victime în camera respectivă, copii cu vârstele de 2, 3 şi 6 ani. S-au efectuat manevre de resuscitare. Din nefericire, s-a constatat decesul acestora”, arată sursa citată mai sus.

Din primele informații, incendiul ar fi  izbucnit după ce mama celor trei copii ar fi improvizat o sursă de căldură pe care a așezat-o chiar lângă patul celor mici pentru a se încălzi.

Advertisment
Advertisment