Sport

Tragedie în fotbalul românesc

Martin Tudor, fostul portar al Stelei, a decedat în urma unui infarct, la doar 43 de ani. Acesta se afla în locuința prietenei sale din Reșița.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

O veste tragică vine din fotbalul românesc. Decesul fostului fotbalist a luat prin surprindere pe toată lumea. Martin Tudor se afla la masă alături de prietena sa, iar brusc a început să se simtă rău. Medicii au ajuns la fața locului și au încercat să îl resusciteze, nereușind să-i salveze viața.

Martin Tudor și-a început cariera de fotbalist la Jiul Petroșani, în anul 1976. La vârsta de 20 de ani, a debutat în prima echipa împotriva Petrolului Ploiești. A fost singurul meci jucat pentru echipa mare a Jiului, fostul portar a fiind transferat în 1997 la Olimpia Satu Mare. Alături de această a promovat în Liga 1 și a petrecut un sezon în prima divizie.

Advertisment

Fostul mare portar a cucerit trei trofee alături de Steaua. În 2001 și 2005 câștigat titlul, iar în 2005 Supercupa. Acesta și-a declarat în numeroase rânduri dragostea pentru echipa roș-albastră. S-a declarat decimat în momentul în care s-a despărțit de echipa.

Advertisment

Martin Tudor avea probleme cardiace și se temea pentru sănătatea lui

Fostul portar avea probleme de sănătate de mai mult timp. Acesta a suferit un preinfarct în 2019. El făcea pe atunci parte din staff-ul Concordiei Chiajna.

În urmă cu puțin timp, vărul lui Martin Tudor a decedat tot în urma unui infarct. Acesta avea doar 41 de ani. După tragica întâmplare, fostul jucător de fotbal a început să se teamă pentru sănătatea lui. El se plângea apropiaților că va păți același lucru.

Din păcate, luni i s-au adeverit temerile și Martin Tudor a decedat din aceeași cauza ca și vărul sau. Multe personalități din fotbal s-au declarat șocate la aflarea veștii.

Prietenii din fotbalul românesc nu pot participa la înmormântare

Numeroase personalități din sportul rege au fost decimate la aflarea tragicei vești. Dorinel Munteanu, Daniel Oprită, Adrian Neaga, Dani Coman, Helmuth Duckadam și Nicolae Dică sunt doar câțiva dintre ei.

De asemenea, Federația Română de Fotbal și clubul FCSB au transmis condoleanțe familiei îndurerate. Veștile proaste nu se opresc însă aici. Oamenii din fotbal nu vor putea participa la înmormântarea fostului portar.

Guvernul României a introdus mai multe ordonanțe de urgență pentru a împiedica răspândirea coronavirusului. Una dintre măsurile prevăzute este legată de limitarea numărului de oameni prezenți la înmormântări. Astfel, doar opt persoane îi pot fi alături lui Martin Tudor.

Advertisment
Advertisment