Programul DDB a trecut de 8.000 de membri
Inițiativa "Doar Dinamo București" crește într-un ritm impresionant.
Programul DDB a strâns mai mult de 8.000 de membri și este aproape să depășească și pragul de trei milioane de lei obținuți prin cotizații, donații și bilete online. Anunțul a fost făcut de către Peluza Cătălin Hîldan.
Mai mult de 8.000 de membri sunt înscriși până acum
Mulți dintre cei care iau parte la program, în special cei cu venituri mai mari, au cerut crearea unei categorii intermediare de membrii. Astfel, s-a sugerat o cotizație de 50 euro/lună. Începând de miercuri, cei implicați în DDB pot alege categoria premium. Aceștia trebuie să plătească 48 de euro/lună.
Orice membru al programului poate să schimbe categoriile, primind un alt card, însă păstrând numărul actual de membru. Plățile pot fi oprite oricând. Inițiativa dispune și de o categorie „elite premium”, cu valoare de 19.580 de euro/an, în urma mai multor cereri.
Grupul de ultrași din Peluza Cătălin Hîldan intenționează să cumpere acțiunile deținute de Negoiță, după ce omul de afaceri a renunțat să mai investească la echipă. Suporterii au transferat clubului mai mult de 500.000 de euro, până acum.
Ce este programul DDB
Programul a fost lansat de ultrași cu scopul de se implica în mod activ la echipa. Suporterii pot deveni membri prin cumpărarea unui pachet de acționar DDB. Aceștia au apoi posibilitatea de a urmări situația financiară a acestei campanii.
În plus, cei care devin membri, vor avea întâietate la cumpărarea tichetelor, ele fiind puse în vânzare mai devreme pentru suporterii implicați în program. Totodată, ei vor avea parte de reduceri la produsele clubului.
Printre cei mai cunoscuți oameni care s-au implicat în această campanie se numără și fotbalistul Ștefan Radu, de la Lazio. Jucătorul a evoluat pentru Dinamo în perioada 2005-2008, strângând 61 de partide.
Ultrașii s-au declarat fascinați de implicarea arătată de toate categoriile de oameni. Ei spun că au donat atât pensionari, cât și copii care și-au rugat părinții să le salveze echipa favorită.