Sport

Nouă jucători ar putea pleca de la Dinamo

Situația complicată de la clubul din Ștefan cel Mare persistă. Foarte mulți fotbaliști pot părăsi echipa.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Dinamo e într-o situație foarte complicată, iar veștile proaste continuă să apară. Nu mai puțin de nouă jucători s-ar putea despărți de formația bucureșteană în această vara. Anunțul a fost făcut de antrenorul Adrian Mihalcea, pentru Gazeta Sporturilor.

Jucători importanți ar putea pleca de la Dinamo

În ultimele săptămâni, Adrian Mihalcea a ținut legătură în permanență cu fotbaliștii săi. Totuși, el se teme că nouă dintre ei își vor încheia contractul și ar putea pleca. Ante Puljic, Mattia Montini, Filip Mrzljak, Ioan Flip și Kristian Kostrna sunt printre cei care se pot despărți de Dinamo. Szabolcs Kilyen, N’Diaye, Ionuț Șerban și Robert Moldoveanu sunt ceilalți jucători care ar putea pleca.

Advertisment

“Eu am spus conducerii că am nevoie de întregul lot. Și în prezent, și în următorul sezon. Îmi doresc să fim uniți. Acum, nu ține numai de mine, să vedem ce dorește și, mai ales, ce poate conducerea echipei”, a spus tehnicianul “câinilor”.

Advertisment

Dinamo are probleme serioase

Dinamo trece printr-o situație de criză. Patronul nu vrea să mai investească la echipă și intenționează să o vândă. După mai multe negocieri, acesta nu a reușit să ajungă la o înțelegere. Suporterii intenționează însă să cumpere clubul.

Dănuț Lupu, fostul fotbalist al echipei bucureștene, consideră că varianta ultrașilor de a prelua clubul nu este una realistă. „Nu cred că Dinamo ar putea fi ținută de fani, e imposibil.”

„El nu vrea să vândă clubul. Nu e el vinovat, a trecut luna, știe că trebuie să plătească. Consider că atât timp cât apare în spațiul public că spanioli, italieni, români, vor să cumpere echipa, asta nu se va întâmplă niciodată”, a adăugat Dănuț Lupu.

Fanii echipei au hotărât să se implice și să scoată clubul din datorii. Astfel, Peluza Cătălin Hîldan a anunțat că au fost și pensionari care au donat chiar un sfert din pensie. Ultrașii fac eforturi și sacrificii uriașe pentru ca echipa lor să rămână în prima liga.

Advertisment
Advertisment