Sport

Gigi Becali, cadou de milioane pentru nepoata sa

Bunicul Gigi Becali nu se uită la bani când vine vorba de nepoata sa. El i-a făcut deja un cont micuței, se pare de ordinul milioanelor de euro.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Are trei fete, două dintre acestea fiind botezate de Gică Hagi

De când e bunic de fetiță, finanțatorul de la FCSB a devenit atât de bucuros, încât nimic nu-l mai poate supăra, nici măcar învingerea roș-albaștrilor din campionat. „Seamănă cu mine. De la 8 dimineața când eram la biserică, și până când a născut, pe la prânz, am fost în lacrimi și m-am rugat să nască fata bine. Sunt prea bucuros ca să mă mai intereseze fotbalul sau altceva acum. Să fie toată lumea sănătoasă. Vreau ca toată lumea să fie la fel de fericită cum sunt eu acum”, a declarat Gigi Becali. Și pentru că vrea ca nepoatei sale să-I fie asigurat viitorul încă de acum, Gigi Becali a deschis un cont pe numele fetiței, unde a virat o sumă impresionantă de bani, se pare de ordinul milioanelor de euro. De altfel, Becali a anunțat cu câțiva ani în urmă că va deschide conturi bancare pentru toți nepoții săi. Acesta are trei fete, iar două dintre acestea îl au ca naș de botez pe Gheorghe Hagi.

Advertisment

 

Advertisment
Advertisment
Advertisment