Dezastru la FCSB! Echipa e într-o situație foarte dificilă
Problemele se țin lanț de echipa patronată de Gigi Becali. Bogdan Planic și-a reziliat contractul.
FCSB are tot mai multe probleme în ultimul timp. „Roș-albaștrii” au pierdut derby-ul cu CFR Cluj, rămânând doar matematic în lupta pentru titlu. Echipa a suferit apoi numeroase accidentări, iar acum, Bogdan Planic, unul dintre jucătorii de baza, și-a reziliat contractul.
Situație foarte dificilă pentru FCSB
Bogdan Panic a reziliat unilateral contractul cu vicecampioana României. Astfel, meciul pierdut împotriva celor de la CFR Cluj a fost ultimul pentru el, în calitate de jucător al clubului FCSB. Fundașul se află în conflict cu finanțatorul echipei de mai multe luni.
Astfel, Planic nu a mai vrut sub nicio formă să rămână la echipa antrenată de Bogdan Vintilă. Jucătorul trebuie să mai primească de la FCSB suma de 38 000 de euro, reprezentând salariile pe ultimele două luni și jumătate.
Clubul a fost deja notificat de ruperea contractului
FCSB a fost notificată de ruperea unilaterala a înțelegerii, potrivit articolului 14bis din „Regulamentul FIFA privind Statutul și Transferul Jucătorilor”. Astfel, Bogdan Planic a apelat la rezilierea contractului, pe motivul restanțelor salariale.
Acesta afirmă că nu s-a negociat cu el reducerea salarială impusă pe durata pandemiei de Covid-19. Mai mult, jucătorul susține că nu i-au fost oferite condiții egale cu ale coechipierilor săi. În prezent, singurul fundaș central din lotul formației bucureștene este Andrei Miron.