Cristiano Ronaldo a ignorat măsurile de izolare
Starul portughez este aspru criticat, după ce a ignorat măsurile de distanțare socială și a luat parte la o petrecere.
Pandemia de coronavirus continuă să facă victime, tot mai multe persoane fiind infectate. În țările din întreaga lume au fost luate măsuri drastice pentru a încetini răspândirea Covid-19.
Astfel, oamenii nu au voie să iasă din case fără motive întemeiate, iar în majoritatea statelor a fost interzisă participarea la slujbele religioase din noapte de Înviere.
Cristiano Ronaldo a ignorat izolarea
Din cauza pandemiei de coronavirus, toate campionatele de fotbal din Europa, cu excepția celui din Belarus, au fost suspendate. După luarea acestei decizii, Cristiano Ronaldo a decis să plece în Italia, unde s-a izolat împreună cu familia sa.
Deși ar trebui să fie un exemplu în aceste zile, super fotbalistul lui Juventus nu a ținut cont de măsurile luate de autorități. Pe rețelele de socializare au apărut imagini cu Ronaldo care au stârnit furie în rândul fanilor.
Starul lui Juventus este alături de iubita sa, Georgina Rodriguez și de mama lui, la petrecerea de aniversare a nepoatei sale. În filmare apăreau nu mai puțin de 18 persoane, lucru interzis de autorități, din cauza pandemiei de Covid-19.
Mai mult, niciunul dintre cei invitați nu avea mască de protecție sau mănuși, ceea ce agravează situația. Fanii au reacționat dur pe rețelele de socializare, criticându-l aspru pe Cristiano Ronaldo.
Fotbalistul nu e la prima abatere
Jucătorul nu e la prima întâmplare de acest fel. La sfârșitul lunii martie, Cristiano Ronaldo a ieșit la plimbare, în plină pandemie de Covid-19. Portughezul a fost surprins alături de consoarta sa și unul dintre copii, aflat în cărucior. Alături de ei se mai afla încă o persoană.
Întâmplarea a avut loc în orașul natal al lui Cristiano Ronaldo, Funchal, aflat pe insula Madeira. Imaginile au atras numeroase critici, chiar dacă fotbalistul nu încălcase nicio regulă. În Portugalia nu existau reguli drastice precum în Italia sau alte țări.
La puțin timp după întâmplare, Cristiano Ronaldo a postat un mesaj pe rețelele de socializare, în care îndemna lumea să stea în casă. Mesajul era însoțit de o imagine în care apare alături de copiii săi.