Sport

Ciprian Marica, critici pentru suporterii dinamoviști

Fostul jucător i-a criticat pe fanii lui Dinamo, în ciuda faptului că aceștia au salvat echipa.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

Situația de la Dinamo este una foarte dificilă, patronul dorind să vândă clubul cât mai repede. Ciprian Marica a adus critici la adresa fanilor, deși aceștia sunt cei care au ținut clubul în viață.

Marica e nemulțumit de suporterii dinamoviști

Ionuț Negoiță vrea cu orice preț să vândă Dinamo, însă cu datorii de 5 milioane de euro este foarte dificil să găsească un cumpărător. Negocierile cu investitorii spanioli au picat, iar fanii nu știu dacă mai pot susține clubul.

Advertisment

Suporterii s-au implicat financiar, plătind salariile și licența echipei din Ștefan cel mare. Chiar și așa, Ciprian Marica avea așteptări mai mari din partea acestora. “La Dinamo se așteaptă să vină cineva foarte potent financiar și să arunce banii în club din pasiune.

Advertisment

E nevoie ca fanii să pună presiune în vederea creării unui nou stadion. Sunt surprins de aceștia, m-aș fi așteptat să fie pe străzi, să ceară un nou stadion. Aș fi dorit să îi văd implicați în acest lucru. Fanii pot pune presiune astfel încât lucrurile să se întâmple”, a spus Marica la Digisport.

Fostul fotbalist crede că lui Negoiță îi va fi foarte dificil să vândă echipa, întrucât are numeroase datorii. “Să iei Dinamo cu un leu care înseamnă de fapt 5 milioane de euro fără să poți face un plan…E nevoie de alte 4 milioane pentru a fi băgați în echipa”, a adăugat Marica.

Dinamo ar putea ajunge la faliment

Răducioiu a fost atacant la Dinamo în perioada dintre anii 1985 și 1990. El a spus pentru telekomsport că vânzarea clubului are șanse foarte mici de reușită. Totodată, el e de părere că aceasta ar fi singură cale de salvarea a echipei.

Răducioiu spune că Ionuț Negoiță anunță diverse negocieri, însă este sceptic. Fostul atacant declară că indiferent de ce spune patronul echipei, el nu va crede nimic până când nu va fi ceva oficial. Fostul atacant a declarat că în situația în care vânzarea nu se va realiza, Dinamo este foarte aproape de faliment.

Advertisment
Advertisment