Șapte medici de la Spitlul ”Bagdasar Arseni” nu mai vor să facă gărzi. Motivul inocat de aceștia
Şapte medici de la Spitalul Bagdasar Arseni refuză să mai facă gărzi invocând un „risc de malpraxis”.
Şapte medici de la Spitalul Bagdasar-Arseni au anunțat luni că şi-au dat demisia din contractele de gărzi începând cu 1 noiembrie din cauza „unor riscuri majore din punct de vedere profesional”.
„În cursul dimineţii 7 medici din cadrul secţiei Clinice Chirurgie Plastică şi-au prezentat demisia din contractele de gărzi, începând cu data de 1.11.2023, motivând acest gest ca o consecinţă a „actualelor condiţii existente în Spitalul Bagdasar” şi invocând un „risc de malpraxis” care i-ar expune „unor riscuri majore din punct de vedere profesional”, fără nicio altă precizare”, a informat Spitalul Bagdasar Arseni, potrivit Hotnews.
Potrivit sursei citate, conducerea spitalului a solicitat prin note de serviciu semnatarilor să explice detaliat condiţiile şi riscurile la care fac referire.
„După analiza răspunsurilor pe care urmează să le primim vom fi în măsură să precizăm dacă într-adevăr există condiţii şi riscuri care să se manifeste doar pe parcursul gărzilor, nu şi în timpul normal de lucru al celor 7 şi care să justifice această atitudine – sau este doar o reacţie pur subiectivă la sesizări depuse la Parchet cu privire la posibile abateri de natură penală a 5 dintre cei 7 semnatari”, mai menționează sursa citată.