ActualitateshowbizStiri

FOTO. Răbdarea lui Alex Ion, pusă la grea încercare de un angajat coreean, în cea de-a treia ediție a etapei din Coreea de Sud

Advertisment

Aseară, la Asia Express – Drumul Eroilor, concurenții au trăit una dintre cele mai dificile și emoționante experiențe de până acum: pentru prima dată, au fost nevoiți să parcurgă misiunile pe cont propriu, fără sprijinul partenerului de echipă.

A fost o probă de rezistență, răbdare și adaptare, care i-a pus pe toți la încercare, dar care, în final, s-a dovedit a fi o lecție valoroasă pentru fiecare dintre ei. Ștefan și Alex au reușit să se reunească primii, la doar câteva minute distanță de celelalte echipe și au câștigat mult râvnitele cartonașe cu eroi. Emisiunea a dominat şi aseară clasamentul audiențelor, impunându-se ca lider detașat de audiență, pe toate categoriile de public.

Advertisment

Aventura de pe Drumul Eroilor continuă în Coreea de Sud, unde echipele au descoperit ce înseamnă cu adevărat disciplina și perfecționismul localnicilor. În ediția de diseară, de la ora 20:30, răbdarea lui Alex Ion este dusă la limită. Într-o fabrică de Kaki, concurenții au fost nevoiți să muncească umăr la umăr cu angajații coreeni, iar Alex ajunge să se enerveze din cauza unui angajat extrem de riguros, făcând astfel cunoștință cu ceea ce înseamnă corectitudinea și angajamentul coreean față de profesie.

Advertisment

După activitatea din fabrică, echipele trebuie să livreze două cadouri simbolice către o familie din sat: o cutie elegantă cu fructe Kaki și o ghirlandă tradițională Geotgamgeori, considerată un talisman al norocului. Ghirlanda este realizată chiar de concurenți, după un model tradițional coreean, folosind fructe uscate și fire colorate.

Misiunile nu se opresc însă aici. Pentru a obține ultimele cartonașe cu Eroi locali, echipele trebuie să joace un joc celebru în Coreea, inspirat din serialul de succes „Squid Game”. Doar cei care reușesc să obțină 3 puncte pot câștiga harta care îi va ghida către Pagoda de pe munte, locul unde Irina îi așteaptă. Tensiuni, surprize și un nou test al răbdării îi așteaptă pe concurenți în cea de-a treia ediție a etapei din Coreea de Sud, marți seară, de la ora 20:30, la Asia Express.

Advertisment
Advertisment