Percheziții DNA la două spital din Capitală, într-un dosar de corupție.
Procurorii DNA efectuează marţi percheziţii la Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti şi la spitalele „Colţea” şi „Sf. Luca” din Capitală, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Potrivit unui comunicat al DNA, este vorba despre un dosar de corupţie care are legătură cu implementarea de servicii IT la spitale din Bucureşti.
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise de funcţionari publici, în cursul anului 2023, în contextul derulării unei proceduri de achiziţie publică ce prevedea implementarea în cadrul unor spitale din Bucureşti a unor servicii IT. În cursul zilei de 12 decembrie, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii domiciliare la sediile a trei instituţii publice din Bucureşti. În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea IGPR – Direcţia de Operaţiuni Speciale şi din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române”, a precizat DNA, potrivit Agerpres.