O femeie din Arad a născut în ambulanță, la poarta maternității
O femeie din județul Arad a născut în ambulanță, chiar la poarta matenității.
O femeie din judeţul Arad a născut în ambulanţă miercuri, 1 februarie 2023, chiar la poarta maternităţii, după un drum de aproximativ 25 de kilometri cu autospeciala, relatează ziare.com.
Medicii au preluat-o pe gravidă de acasă, din comuna Dorobanţi, aflată la aproximativ 25 de kilometri de maternitatea din municipiul Arad. Contracţiile erau la trei minute, iar copilul a venit pe lume chiar în momentul în care ambulanţa a intrat pe poarta spitalului. Femeia, în vârstă de 32 de ani, mai are cinci copii.
„La intrare în Spitalul Matern, gravida a născut în ambulanţă un nou-născut de sex masculin de aproximativ 3 kilograme. Naşterea a decurs fără probleme, atât mămica, cât şi copilul fiind predaţi personalului din spital”, a declarat medicul Mircea Merea.