O femeie cu un copil în brațe, lovită pe trecerea de pietoni în județul Buzău
O femeie cu un copil în brațe a fost lovită pe o trecere de pietoni în județul Buzău.
O femeie în vârstă de 21 de ani care traversa o trecere de pietoni pe drumul naţional DN 2C, în localitatea Smeeni, ţinându-şi în braţe copilul în vârstă de doi ani, a fost accidentată de un autoturism, transmite Agerpres.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău, cele două victime ale evenimentului rutier au fost evaluate medical la faţa locului, iar femeia a fost condusă la spital pentru îngrijiri medicale. Copilul în vârstă de doi ani nu a suferit răni în urma impactului.
„Din primele date de la faţa locului a reieşit că autoutilitara condusă pe direcţia Maxenu către Smeeni, de către un şofer în vârstă de 65 de ani, din Pătârlagele, a surprins şi accidentat o femeie pieton, în vârstă de 21 de ani, din Brădeanu, care s-ar fi angajat în traversarea străzii în zona marcajului pietonal, având în braţe un copil, în vârstă de doi ani. Accidentul s-a soldat cu rănirea femeii, care a fost preluată de ambulanţă pentru îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Buzău.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal şi continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.