Caz tragic în Galați. O fată de 9 ani a murit după ce ar fi fost bătută de mama ei
Caz tragic în Galați, acolo unde o fată în vârstă de 9 ani a murit după ce ar fi fost bătută de mama sa.
O minoră de 9 ani, din Galaţi, a murit miercuri, existând suspiciuni că decesul ar fi survenit după ce a fost bătută de mama sa.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au demarat o anchetă sub aspectul comiterii infracţiunii de omor asupra unui membru de familie.
„Un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi s-a sesizat din oficiu cu privire la infracţiunea de omor asupra unui membru de familie, (…), reţinându-se că în ziua de 31.01.2024 a survenit decesul unei minore în vârstă de 9 ani, pe raza municipiului Galaţi, existând suspiciuni că moartea acesteia a fost violentă, posibil cauzată de acţiunile mamei sale”, conform unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, transmite Agerpres.
În acest caz se efectuează cercetări in rem, fiind începută urmărirea penală faţă de faptă, cu privire la infracţiunea menţionată, pentru stabilirea condiţiilor în care a survenit decesul minorei şi a eventualei vinovăţii a unor persoane