Marele Premiu al Statelor Unite se vede pe Antena 3 CNN și AntenaPLAY

Eroii moderni ai vitezei se aliniază pentru o nouă cursă care va ține fanii motorsportului cu sufletul la gură.
Limitele sunt depășite atunci când fiecare viraj poate schimba rezultatul final, emoțiile cresc și orice secundă le va tăia respirația privitorilor. Un nou capitol din Formula 1 se scrie duminică, de la ora 22:00, pe Antena 3 CNN și AntenaPLAY, cu Marele Premiu al Statelor Unite.
În perioada 17-19 octombrie, a 19-a rundă a acestui sezon din Formula 1 se va desfășura pe circuitul de la Austin. Antrenamentele încep de vineri, 17 octombrie, iar lupta între piloți se va vedea duminică, 19 octombrie. Circuitul este unul dintre cele mai interesante din calendar, ținând cont de diferența de nivel însemnată și configurarea precisă pe care o cere traseul complex. Marele Premiu al Statelor Unite a fost câștigat în sezonul trecut de Charles Leclerc, care a fost urmat de Carlos Sainz și Max Verstappen.
Atunci când vine vorba despre acest sezon din Formula 1, runda precedentă de la Singapore a fost câștigată de George Russell, podiumul fiind completat de Max Verstappen și Lando Norris. Spectacolul de la Austin le va oferi privitorilor un grad mare de imprevizibilitate, existând și o cursă de sprint, dar și o ondulare excesivă a asfaltului în unele zone, traseul fiind spectaculos. Duminică, fanii vitezei vor fi surprinși de strategii uluitoare, căci bătălia piloților nu poate fi ratată!
Programul complet al Marelui Premiu al Statelor Unite:
Vineri:
Antrenament – 20:30 (AntenaPLAY)
Calificări sprint – 00:30 (Antena 3 CNN, AntenaPLAY)
Sâmbătă:
Cursa de sprint – 20:00 (Antena 3 CNN, AntenaPLAY)
Calificări – 00:00 (Antena 3 CNN, AntenaPLAY)
Duminică:
Cursa – 22:00 (Antena 3 CNN, AntenaPLAY)