info

Uluitor! Unde lucrează acum Victor Ponta. Cine îl ajută cu banii

În emisiunea prezentată de Ion Cristoiu, fostul politician Victor Ponta a dat cel mai sincer interviu din viața sa. Acesta i-a șocat pe toți când a spus unde lucrează și cine îl ajută cu bani.

Niciodată nu a fost mai sincer. Victor Ponta a dezvăluit ce loc de muncă are acum și cum se descurcă cu banii. Declarațiile sale sunt uluitoare.

Uluitor! Unde lucrează acum Victor Ponta. Cine îl ajută cu banii

Unul dintre cei mai importanți oameni din România, Victor Ponta a dat un interviu incendiar în emisiunea lui Ion Cristoiu. Acesta a spus că în acest moment a ieșit din lumea politică și s-a întors la ce știe să facă cel mai bine. Acesta oferă consultanță de afaceri în străinătate și se ocupă și de firma sa din București. „În viața privată fac bine. Am trei copii. Avem alte probleme acum, fiica cea mică, care merge la școală. Lucrez într-o zonă privată în care nu am lucrat până acum, pentru că nu aveam voie, eram incompatibil. Deci, din punctul acesta de vedere, nu mă plâng absolut deloc. Nu sunt consultant politic, lucrez în consultanță de afaceri, în străinătate, pentru zona Europei Centrale și de Est. Compania nu are business în România”, a spus fostul politician..

Nevasta m-a întreținut din banii de la prăjituri

În ceea ce privește relația cu soția sa, Victor Ponta a spus că sunt un cuplu care se înțelege foarte bine, în plus are nevastă patroană. „E foarte bine să fie patroană. De Sfântul Valentin eu am stat cu fetele acasă și ea a stat la muncă. Și i-am zis. Mă, cum e că totuși când erai la Bruxelles nu te vedeam de luni până joi. Dar măcar în weekend te vedeam. Acum eu stau cu fetele, că fii-miu nu prea mai are timp de mine. Face 18 ani, nu stă el toată ziua cu ta-su. Fetele stau. Și zi deci ești mare patroană, ți-e foarte bine și tu în weekend ești la muncă”, a spus acesta.

Totodată, Ponta a recunoscut că a fost întreținut de soție din banii câștigați de pe prăjituri. „Nu mi-am închipuit că o să stau acasă să mă întrețină nevasta din banii de la prăjituri. Că Daciana are deja firma ei care merge foarte bine. Nu m-am gândit că o să trăiesc din banii soției, ai socrului sau ai altcuiva. Trebuie să muncesc, sunt un om încă în putere. Am avut relații internaționale în toate părțile. America, Europa, china, Asia, dar prieten am rămas cu cei de la Belgrad, Tirana, Istanbul în jos și m-au căutat mulți după. Vin dacă vă pot ajuta, dar eu nu fac consultanță politică. Deci, este vorba despre consultanță de afaceri, pe proiecte”, a mărturisit acesta.

 

Tags