info

Surpriză uriașă! Cine este fosta iubită celebră a lui Mircea Badea? Au fost împreună 7 ani, înainte de Carmen Brumă

Mircea Badea lucrează în trustul INTACT de aproape 20 de ani

Pe Mircea Badea toată lumea îl știe alături de Carmen Brumă, cu care se află într-o relație de aproape 20 de ani. Chiar dacă cei doi nu s-au căsătorit niciodată, ei formează o familie sudată și au împreună și un băiețel. Realizatorul Antena 3 și-a cunoscut actuala parteneră de viață în anul 2002, când ea îi era asistentă TV în cadrul unei emisiuni pe care o avea la acea vreme la Antena 1. 

Până atunci, însă Mircea Badea avea o altă iubită, cu care toată lumea credea că va merge la altar. Ea era mai în vârstă decât el, dar se iubeau foarte mult, conform apropiaților celor doi. Diana Duhanov a fost alături de celebrul jurnalist între anii 1995-2002.

Cine este fosta iubită a lui Mircea Badea?

Aceasta a absolvit Facultatea de Jurnalism, dar s-a remarcat mai mult în zona banking. De altfel, ea ocupă o poziție importantă în această industrie și astăzi, fiind directoare la o instituție bancară de prestigiu. După despărțirea de Mircea Badea, Diana s-a refugiat în brațele unui alt bărbat celebru.

Claudiu Misa este un hair-stylist foarte cunoscut, care deține și astăzi un salon de infrumusețare din București. Cei doi s-au și căsătorit și au împreună o fetiță. Sunt nedespărțiți și se afișează la toate evenimentele ca un cuplu foarte sudat și împlinit. De altfel, după despărțirea de Badea, Diana Duhanov – Diana Misa astăzi – a refuzat să mai discute despre acesta.

Diana Duhanov împreună cu soțul ei Claudiu Misa. În trecut a fost iubita lui Mircea Badea

În perioada în care avea o relație stabilă, prin anul 2001, se pare că Mircea Badea ar fi încercat să o cucerească și pe Oana Zăvoranu. Aceasta a povestit despre ce s-a întâmplat întrea ea și realizatorul tv în urmă cu mai mulți ani, dar el a negat totul, ceea ce evident a înfurat-o pe Querida, care s-a dezlănțuit împotriva lui.

Mircea Badea a încercat să o cucerească și pe Oana Zăvoranu

„El voia că eu să îl înșel pe iubitul meu că să fiu cu el. Mi-a zis că pentru mine este dispus să o lase pe mamaie. Venea la mine prin spatele blocului, pe la ghenă, pe unde îi este locul. Am crezut că este un tip ok, de-asta l-am primit acasă. A început să facă jiu-jitsu pe la mine, să îmi smotoceasca motanul… Atunci am zis: ‘Ia stai puțin’! Are curaj să vorbească cu mine? Hai să facem cumva să vorbim! Să îmi zică el mie în față că mint”, a spus Oana pentru Wowbiz în 2012.

Însă seria declarațiilor despre Badea este amplă, iar poveștile sunt de-a dreptul spumoase și jenante, cel puțin pentru vedeta Antena 3, care nu mai are curajul să o contrazică public pe Oana Zăvoranu, după ce aceasta a șters cu el pe jos în nenumărate rânduri.

„Noi am fost împreună acum șapte-opt ani, chiar înainte de a fi cu Pepe. Ai uitat când veneai noaptea la mine acasă, în Dorobanți, deghizat? Cu o glugă în cap că să nu te vadă nimeni, că aveai tu impresia că ești urmărit de cetățeni? Era speriat de bombe și mai stătea și vreo jumătate de ora vizavi și apoi intră prin spate. Se crede buricul pământului, asta e o boală. Păi spune că eu am vrut publicitate pe spatele lui… eu i-am făcut onoarea să mă cuplez cu el. Când am găsit altul, l-am lăsat. El era cu topmodela’ și se vedea cu mine. Dacă era fin, trecea peste subiect elegant, așa cum am făcut și eu. Dar tu vii să mă faci duduie, negi și mă mai și ameninți?”, mai declara Oana, în septembrie 2012, potrivit voceabanilor.ro