ActualitateshowbizStiri

FOTO. Începe etapa finală de pe Drumul Eroilor din Asia Express

Advertisment

Duminică seară, de la ora 20:00, la Antena 1, Asia Express – Drumul Eroilor intră în linie dreaptă.

Doar trei echipe au mai rămas în competiție, iar în această ediție începe lupta lor pentru calificarea în marea finală, care va fi difuzată marți, 12 noiembrie, de la ora 20:30.
Este un singur pas până la final, însă un pas presărat cu misiuni complexe, care le vor testa concurenților rezistența, atenția, răbdarea și spiritul de echipă.
Prima oprire îi duce pe Drumul Eroilor în „paradisul condimentelor coreene”, la Gosrak Jang Park, locul în care localnicii prepară de secole jang – termen ce desemnează celebrele sosuri și paste fermentate din bucătăria coreeană. Aici, concurenții devin pentru o zi ucenicii unui maestru coreean și trebuie să pregătească un butoi de sos de soia pentru fermentat, urmând ritualurile tradiționale: de la strivirea boabelor de soia cu picioarele goale și formarea cărămizilor de meju, până la decorarea butoiului cu un șnur protector din pin, ardei iute și cărbune, și încheierea cu o rugăciune de binecuvântare pentru sănătate și prosperitate.
Cursa continuă apoi în Daejeon, unde concurenții intră în universul unei alte tradiții coreene milenare – Kimjang, arta sacră a preparării kimchi-ului. În mijlocul unui grup de femei care pregătesc acest preparat, echipele trebuie să deguste, să analizeze și să identifice pasta corectă de ardei iute folosită, faimosul Cheongyang. Doar cei care reușesc vor putea traversa podul și continua lupta pentru locul în marea finală.
Tot în ediția de duminică seară va avea loc și ultimul joc de amuletă al sezonului, la care se vor califica doar două dintre cele trei echipe rămase în competiție. Câștigul va fi unul important în această cursă contracronometru spre marea finală din Seul.

Advertisment

Advertisment
Advertisment
Advertisment