ActualitateSportStiri

FOTO / Florin Răducioiu, interviu exclusiv cu Fabio Capello, pe San Siro, într-o nouă ediţie SuperMondial, la Antena 1

Advertisment

Legendarul antrenor Fabio Capello, omul care a condus echipe ca AC Milan, Real Madrid, Juventus sau naționala Angliei la cel mai înalt nivel, oferă un interviu rar și emoționant în exclusivitate pentru Antena 1, în cadrul emisiunii SuperMondial, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de la 00:30, după meciul Austria – România, transmis de Antena 1.
Imediat după meciul Austria – România, al treilea duel al “tricolorilor” din preliminariile World Cup 2026, transmis în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY sâmbătă, 7 iunie, de la ora 21:45, telespectatorii vor putea urmări interviul de colecție.

Filmarea are loc într-un decor legendar: San Siro, stadionul marilor bătălii ale fotbalului mondial. Acolo, Capello vorbește sincer despre România, despre ce îi lipsește pentru a reveni la Cupa Mondială și despre ce înseamnă să construiești o echipă cu ADN de campioană.

Advertisment

„România are nevoie de adevărați lideri, de jucători capabili să lupte”, îi spune Capello fostului său elev de la AC Milan, Florin Răducioiu. Cu o carieră impresionantă de 7 titluri de campion în Italia și Spania, Capello oferă o adevărată lecție de fotbal și mentalitate: „Românii trebuie să învețe să muncească mai mult și mai bine. Să creadă în ei, să lupte pentru fiecare minge, să se implice în fiecare moment.”
SuperMondial este o serie de interviuri în care Florin Răducioiu, fost star al naționalei României, merge acasă la legendele mondiale pentru a afla secretul unei calificări istorice şi mult aşteptate de români la Cupa Mondială.
Antena 1 transmite în exclusivitate World Cup în 2026 şi 2030, noi șanse pentru ca naționala României să revină pe cea mai mare scenă a fotbalului lumii.

Advertisment

„Luce, nu slăbi ritmul! Fă-i să înţeleagă pe aceşti băieţi că trebuie să alerge și să joace pentru România”, i-a transmis Capello lui Mircea Lucescu în cadrul interviului.
În ediția din noaptea de marți spre miercuri, ora 00:00, telespectatorii vor putea urmări un interviu special cu Joan Capdevila, campion european cu Spania în 2008 – prin care vor putea descoperi ce putem învăţa de la modelul spaniol în fotbal. „România poate, România are cu ce! Hai, România, la Mondial!” – acesta este mesajul care unește poveștile, lecțiile și emoțiile transmise de marii campioni invitați la SuperMondial.

 

Advertisment
Advertisment