Extern

Restricții în Bulgaria. Se închid stadioanele și barurile

Datorită creșterii cazurilor de coronavirus din ultima perioadă, ministrul bulgar al sănătății, Kiril Ananiev, a anunțat într-o conferință de presă că se vor închide din nou stadioanele și barurile.

Advertisment
Advertisement
efume.ro

De asemenea, vor fi interzise întrunirile de peste 30 de persoane.

Nimeni nu mai are voie să intre în discoteci, baruri și cluburi de noapte

Advertisment

”Analiza pe care am făcut-o în ultimele 10 zile arată că numărul de purtători de coronavirus este în creștere și a trecut de punctul critic de 200 de persoane. După cum am promis, în momentul în care atingem acest nivel de infecție, va trebui să restabilim unele dintre măsurile folosite până acum. Această analiză arată că în zilele următoare nu ne așteptăm la o scădere a numărului de noi purtători de coronavirus, poate exista chiar o tendință de nouă creștere”, a spus ministrul Sănătății din Bulgaria, Ananiev. În aceste condiții, nu va mai fi public pe stadioane, barurile de noapte și discotecile vor fi închise, iar localurile în aer liber vor fi folosite doar la jumătate din capacitate, iar oamenii vor trebui să stea la 1,5 metri unul de celălalt.

Advertisment

Nunți cu maxim 30 de persoane

Potrivit noului ordin, aniversările, nunțile și barurile nu se vor face decât cu maxim 30 de persoane, indiferent dacă sunt în exterior sau în interior. ”De câteva săptămâni au fost ridicate multe restricții, iar acest lucru a fost legat de dorința noastră de a readuce cetățenii bulgari la un stil de viață normal, pentru a ne obișnui cu faptul că trebuie să trăim cu prezența coronavirusului, cu respectarea tuturor măsurilor antiepidemice, în special cu cele legate de disciplină, distanțare, purtarea măștilor, dezinfectare și control. Am acordat un vot de încredere cetățenilor bulgari, instituțiilor publice și private care organizează diverse evenimente”, a mai spus ministrul bulgar al Sănătății.

 

Advertisment
Advertisment