ActualitateshowbizStiri

FOTO / Egalitate în primul battle Chefi la cuțite. Echipa lui Chef Orlando a pierdut un om, iar o altă concurentă a cedat sub presiunea competiției

Advertisment

Debut furtunos al battle-urilor sezonului 15 Chefi la cuțite: Chef Ștefan Popescu a folosit din prima confruntare una dintre cele mai puternice amulete, provocând discuții aprinse în platou.

Întrecerea culinară s-a încheiat apoi cu egalitatea dintre echipa roz și cea portocalie, la finalul probei individuale o concurentă din tabăra lui Chef Orlando Zaharia părăsind competiția.

Advertisment

Prima întâlnire în ringul battle-urilor a echipelor nou formate a adus o schimbare mai devreme decât s-ar fi așteptat oricine: Chef Ștefan Popescu a făcut un schimb de concurenți, folosind amuleta care i-a oferit acest avantaj. Astfel, Bogdan Iancu a trecut din echipa portocalie a lui Chef Richard Abou Zaki în cea verde, condusă de Chef Ștefan Popescu și Chef Alexandru Sautner, iar în locul lui Bogdan, Cristian Buburuz a schimbat tunica verde cu cea portocalie. Alegerea lui Chef Ștefan de a face această mișcare strategică atât de devreme a stârnit discuții aprinse în platou, amplificate de o nouă lovitură dată de jurat: folosirea super-avantajului câștigat de el la ediția specială Chefi la cuțite de anul trecut, de Ziua Antenei. Chef Ștefan a obținut atunci privilegiul de a lua o amuletă din arsenalul unuia dintre adversari, iar aseară el a ales una dintre amuletele lui Chef Orlando – cea care îi dă puterea să salveze un concurent de la eliminare.

Advertisment

Cu acest început furtunos, tensiunea în timpul primului battle s-a simțit de două ori mai puternic, iar una dintre concurentele din echipa verde a cedat chiar în timpul sesiunii de gătit, luând decizia să iasă din competiție. Antonia Protopopescu a părăsit astfel tabăra condusă de Chef Ștefan și Chef Sautner, care au rămas cu șase oameni.

Cele trei echipe au avut de pregătit farfurii în care să se regăsească 15 elemente, jurizarea fiind făcută de sportivi din echipa de fotbal Dinamo. Primul verdict în battle-urile sezonului 15 a adus același număr de voturi pentru echipa roz și cea portocalie, după proba individuală Andreea Apostoiu fiind eliminată, cu cel mai mic punctaj, din echipa roz.

”Visul meu era să trăiesc cât mai mult din experiența asta, pentru fiul meu în primul rând. Dar am făcut o alegere nu tocmai inspirată cu farfuria pe care am pregătit-o”, a declarat cu regret Andreea. ”Îmi pare rău că a ieșit atât de devreme din concurs. Atât a fost să fie de data asta, dar eu știu ce poate ea cu adevărat în bucătărie”, a spus Chef Orlando.

Confruntările culinare continuă în forță la Chefi la cuțite săptămâna viitoare, luni, marți și miercuri, de la 20:30, la Antena 1 și AntenaPLAY.

 

Advertisment
Advertisment