ActualitateStiri

Două adolescente, lovite pe trotuar de o mașină, în București. Șoferul consumase droguri

Advertisment

Două adolescente au fost lovite de o mașină pe trotuar, în urma unui accident care a avut loc în București. Șoferul mașinii consumase doguri.

Două adolescente au fost rănite joi dimineaţă, în urma unui accident produs pe Şos. Vitan-Bârzeşti din Capitală, în care au fost implicate trei maşini. Unul dintre vehicule s-a răsturnat, lovindu-le pe cele două fete aflate pe trotuar.

Advertisment

Potrivit poliţiştilor, şoferul acestuia, un bărbat de 36 de ani, a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul indicând prezenţa în organism a substanţelor psihoactive, transmite Hotnews. Niciunul dintre șoferii implicaţi nu consumase alcool.

Advertisment

Victimele, două adolescente în vârstă de 15 ani, au fost transportate la spital. În urma accidentului, au loc cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs accidentul de circulaţie.

„În jurul orei 07:50, Brigada Rutieră a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112 cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe Şos. Vitan-Bârzeşti. Din primele informaţii, conducătorul unui autovehicul în vârstă de 36 ani, care se deplasa pe şoseaua Vitan-Bârzeşti, dinspre Pod Vitan catre Şoseaua Olteniţei, ajuns în dreptul sediului INML, ar fi efectuat virajul la stânga, moment în care a intrat în coliziune cu alte două autovehicule care circulau din sens opus. În urma impactului, acesta s-a răsturnat pe lateral, lovind şi doi pietoni, care se aflau pe trotuar”, a informat Brigada de Poliţiei Rutieră a Capitalei.

Advertisment
Advertisment