FOTO / Piesa anilor 2000 care a pus imaginația fanilor pe jar, Amor Amor, va fi adusă pe scena Te cunosc de undeva. Doinița și Capet se transformă în Cristiana Răduță

Momentul mult așteptat de toți cei de acasă este tot mai aproape! Clipa în care o echipă va ridica trofeul deasupra capului și va simți că munca depusă în ultimele luni s-a încununat cu o victorie… se poate vedea.
Până atunci, a mai rămas un pas… unul mare și încărcat de provocări muzicale: semifinala sezonului 21! Sâmbătă de la ora 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, telespectatorii au parte de un spectacol de neratat la Te cunosc de undeva!.
După ce timp de treisprezece săptămâni au așteptat cu emoție să vadă ce le-a pregătit Ruleta, pentru prima dată în acest sezon, sâmbăta trecută, gândurile lor au fost altele: ce piesă va fi aleasă… dintre opțiunile pe care chiar ei le-au exprimat!
Fiecare echipă s-a gândit la melodii care să-i pună în valoare și să le dea șansa să ia un punctaj mare atât de la juriu, cât și de la cei prezenți în sală, care vor avea dreptul să le ofere note pentru prestații.
Printre opțiunile puse pe listă s-au aflat și piese care nu erau deloc în zona lor de confort, însă care ar fi putut duce spre un show de neuitat! Așa este piesa și pe care au primit-o Marian Capet și Doinița Oancea: Amor Amor, unul dintre hiturile anilor 2000. Cu un videoclip ce a șocat și a fost comentat de toată lumea, Cristiana Răduță a reușit atunci să aducă o piesă ce este cântată și în zilele noastre.
”Țineți-vă bine, nu ați văzut nimic până acum”, a ținut să puncteze Capet, încă de la startul antrenamentelor, completat de colega lui, care a sintetizat ce a înțeles încă din primele clipe: ”este o coregrafie aruncată pe jos”. Având în vedere cât este de lascivă piesa și ce mișcări va avea pe scenă, actrița s-a gândit deja la reacțiile celor care-i vor urmări: ”toate milioanele de bărbați din România o să leșine”.
Cu toate acestea, simpaticul Capet are o problemă mult mai mare! Pe scenă, în momentul artistic, va fi implicat și un șarpe…. ceea ce-l sperie teribil: ”Îmi venea să ies din platou, când am văzut”.
Cum vor duce cei doi concurenți momentul la capăt? Ce reacții vor avea colegii lor când îi vor vedea, dar și ce comentarii vor avea jurații? Totul, într-o semifinală explozivă!
Nu ratați, sâmbătă, penultima ediție a acestui sezon din cel mai longeviv show al transformărilor, Te cunosc de undeva!, doar la Antena 1 și pe AntenaPLAY!